Acasă Actualitate Zeci de mii de euro câștigați lunar de influencerii din Timișoara din...

Zeci de mii de euro câștigați lunar de influencerii din Timișoara din postările pe Instagram sau TikTok

DISTRIBUIȚI

Promovarea prin intermediul influencerilor a devenit un trend în continuă creștere. Numai în primele 3 luni ale anului, creatorii de conținut din Timișoara au câștigat din postările de pe Instagram sau TikTok aproape 35.000 de euro, arată datele FameUp, platforma care conectează brandurile cu influencerii locali.

Pandemia și digitalizarea au deschis noi oportunități de comunicare online. În dorința de a fi tot mai aproape de comunități, companiile implică tot mai des influenceri în campanii găzduite pe rețele sociale. Potrivit datelor FameUp, la Timișoara, în medie, peste 1.000 de influenceri, având peste 500 de urmăritori, sunt activi zilnic pe platformă pentru a face campanii pentru diverse produse sau servicii. În primele 3 luni ale acestui an, prin intermediul platformei de influencer marketing au fost derulate în Timișoara în jur de 11.000 de tranzacții. Asta înseamnă că utilizatorii de social media au câștigat din postările sau story-urile lor de pe Instagram sau TikTok în jur de 170.000 de lei (bartere și tranzacții financiare).

„La Timișoara, la fel ca și în alte mari orașe, piața de influencer marketing a crescut constant în ultimii ani, potențată fiind de digitalizarea accelerată din perioada pandemiei. Acum comunicarea prin social media a devenit norma, nu excepția. Brandurile locale au înțeles rapid beneficiile de a se conecta direct cu publicul, prin intermediul comunităților mici, de nișă, la costuri mult mai avantajoase”, explică Victor Gravronschi, Marketing Manager FameUp.

În prezent, în Timișoara sunt peste 270 de branduri care utilizează influencerii locali pentru a se promova. Domeniile cu cele mai active campanii derulate prin FameUp sunt beauty, horeca, fashion, sports, retail, travel, events, banking și crypto.

„Ce facem noi este să ajutăm brandurile să găsească influencerii potriviți și să ajungă astfel mai ușor la publicul țintă. Întregul proces de identificare, contactare și plată a influencerilor locali este automatizat, simplificându-se astfel colaborarea dintre companii și creatorul de conținut”, precizează Victor Gavronschi.

Canalul preferat de promovare rămâne Instagram, cu peste 80 la sută din materiale create (postări, story-uri), dar TikTok vine puternic din urmă, având rate de interacțiune foarte ridicate, mai ales pentru publicul tânăr.

„Proiectele de comunicare prin micro-influenceri ne-au ajutat considerabil să ne creștem gradul de awareness și să obținem conținut excelent generat de utilizatori, fără a fi nevoie să investim bugete mari de marketing. Platforma FameUp este perfectă pentru gestionarea și dezvoltarea parteneriatelor cu creatori de conținut autentic”, precizează Sergiu Maris, Business Owner Șosetăria din Timișoara.

Soluția cu care vine FameUp este să ajute brandurile să identifice influencerii relevanți din piață și să optimizeze procesele de influencer marketing. Agențiile au astfel posibilitatea de a customiza rapid și la costuri reduse campanii de promovare online. Aplicația automatizează întregul proces al unei colaborări dintre un brand și influenceri, de la recrutarea acestora și managementul de campanie, la briefing, facturare și plăți către influenceri.

Lansată în 2020, FameUp are în prezent o bază de date de peste 20.000 de influenceri activi zilnic în platformă la nivel național. Aplicația este rezultatul unui spin-off al unei rețele sociale dezvoltate anterior, din care au fost extrase mai multe funcționalități, reușind, imediat după lansare, să fie în topul descărcărilor în Google Play și AppStore. Start-up-ul dezvoltat de Ionuț Pătrășcoiu a beneficiat de mai multe investiții, cea mai mare provenind de la un grup de investitori din care fac parte fondul Early Games Venture și Daniel Dines – fondatorul UiPath, primul unicorn românesc.

 

Comentarii

comentarii