Acasă Administraţie Zeci de timişoreni, în pragul evacuării din locuințe, pe lista de priorităţi...

Zeci de timişoreni, în pragul evacuării din locuințe, pe lista de priorităţi a municipalităţii

DISTRIBUIȚI

Aproape 90 de familii de timişoreni aşteaptă ajutor de la municipalitatea timişoreană, după ce au fost evacuaţi sau sunt în pragul evacuării din locuinţe naţionalizate şi retrocedate. Printre ei se află şi solicitanţi din anul 2002-2004.

Consilierii locali trebuie să voteze lista de priorităţi pentru anul 2019, pentru persoanele/familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din imobile retrocedate în natură foştilor proprietari, în vederea repartizării unei locuinţe din fondul locativ de stat, locuinţă socială sau din proprietatea privată a municipiului Timişoara.

“Având în vedere că a fost întocmită lista de priorităţi pentru anul 2019 pentru persoanele evacuate sau care urmează a fi evacuate (…), la stabilirea ordinii de prioritate luându-se în considerare cererile depuse în cursul anului 2018 şi cele depuse în anii anteriori pentru persoanele care au depus formularul de reactualizare a cererii”, se menţionează în documentaţia de însoţeşte proiectul de hotărâre de CLT.

 

Comentarii

comentarii