Acasă Eveniment Ziua Armatei Române, marcată la Lugoj

Ziua Armatei Române, marcată la Lugoj

DISTRIBUIȚI

În fiecare an, la 25 octombrie, în întreaga ţară se sărbătoreşte Ziua Armatei Române, ce marchează eliberarea ultimei porţiuni de pământ românesc, în toamna anului 1944, către sfârşitul celei de a doua conflagraţii mondiale. La Lugoj, această zi va fi marcată prin mai  multe activităţi omagiale, ce se vor desfăşura cu prilejul aniversării a 65 de ani de la eliberarea Banatului (8 octombrie 1944) şi a Transilvaniei (25 octombrie 1944) de sub ocupaţia fascistă. Manifestările vor debuta sâmbătă, 24 octombrie, la ora 17, în sala de consiliu a primăriei, unde vor fi prezentate câteva comunicări despre participarea Armatei Române, a jandarmilor şi a Armatei Sovietice la eliberarea Banatului şi a Transilvaniei de sub ocupaţia fascistă. Duminică, 25 octombrie, de la ora 10, vor fi depuse coroane de flori la Monumentul „Alfa şi Omega”, al eroilor din cel de-al doilea război mondial, din centrul municipiului, la Monumentul eroilor sovietici din Parcul Gării şi la monumentul de la Tapia, închinat eroilor daci căzuţi în luptele cu romanii. Manifestările sunt organizate de Primăria Lugoj împreună cu Garnizoana Lugoj şi filiala locală a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, care, recent, a primit numele generalului-erou Dimitrie Petrescu Tocineanu, primul ofiţer din România care a venit în Banat, la Timişoara,  în martie 1919, căzut eroic în anul 1943.

Comentarii

comentarii