Acasă Actualitate Ziua Constituției României – 8 decembrie

Ziua Constituției României – 8 decembrie

DISTRIBUIȚI

În fiecare an, pe 8 decembrie, sărbătorim Ziua Constituției, iar în acest an se împlinesc 31 de ani de la adoptarea și intrarea sa în vigoare, în 8 decembrie 1991.

De aceea, Curtea Constituțională, în calitate de garant al supremației Constituției, are datoria, dar și onoarea, de a readuce în conștiința publică importanța Cărții noastre fundamentale și obligația tuturor românilor de a o respecta și prețui.

Constituții adoptate au mai fost în 1866 și în 1923.

Curtea Constituțională urează La mulți ani Constituției României și românilor, împreună cu îndemnul de prețuire și respectare a Actului nostru fundamental!

Printre marile valori ale democrației contemporane, receptate în Constituția din 1991, se numără și instituirea în România a modelului european de control al constituționalității legii. Astfel a luat ființă Curtea Constituțională – „garantul supremației Constituției”. Locul și rolul Curții Constituționale se disting în arhitectura etatică prin aceea că  ea este unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, deciziile sale fiind definitive și general obligatorii.

Constituția României este instrumentul de lucru al Curții Constituționale, iar sensul existenței sale constă în apărarea valorilor fundamentale înscrise în Legea fundamentală. Dacă nu este în mod activ și efectiv apărată, Constituția riscă să fie redusă la un set de principii și norme de drept frumoase, nobile, dar invalide, lipsite de orice valoare și forță. Iar atunci când Constituția nu este respectată, sunt puse sub semnul incertitudinii înseși construcția democratică a statului și întreaga sa ordine de drept – explică Valer Dorneanu.

Legea nr. 120 din 8 decembrie 1995, privind proclamarea „Zilei Constituţiei României”, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995.

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Art. 1 – Se proclamă ziua de 8 decembrie „Ziua Constituţiei României„

Art. 2 – În scopul sărbătoririi „Zilei Constituţiei României„ autorităţile publice şi celelalte instituţii publice vor arbora drapelul României şi vor organiza acţiuni culturale şi manifestări ştiinţifice consacrate dezvoltării democraţiei constituţionale în România – se arată în lege.

 

Comentarii

comentarii