Acasă Actualitate Ziua Copilului, sărbătorită la Lugoj

Ziua Copilului, sărbătorită la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Primăria și Biblioteca Municipală Lugoj, împreună cu Asociația Fusion of Arts din Lugoj și Asociația pentru Promovarea Tradițiilor din Timișoara, oragnizează mai multe activități în aer liber cu ocazia Zilei Copilului. Astfel, copiii cu vârsta de până în 10 ani sunt așteptați  marți, 1 iunie, alături de părinți și învățători la Casa Bredicenilor, unde, de la ora 10, vor avea loc ateliere de modelaj, desen și lectură în aer liber. În această zi de sărbătoare, Clubul Copiilor Lugoj va face din nou spectacol, de această dată cu o demonstrație de karting și ateliere muzicale de percuție. De la ora 12:00, în Parcul Gării, copiii care doresc să descopere ritmul din muzică pot participa la atelierele de percuție, iar cei care sunt curioși de ce poate face un kart, vor avea ocazia să vadă o demonstrație live. Pentru cei mai mici sunt pregătite zone de joacă și cretă pentru desene pe asfalt. În Parcul George Enescu, de la ora 10, echipa Asociației Fusion Of Arts, alcătuită din oameni minunați și artiști, organizează mai multe activități dedicate Zilei Copilului. Printre personaje din mitologie, ateliere de dans, intervenții splash de pictură colectivă și momente de improvizație cu teatrul de păpuși, sunt așteptați copiii și părinții care merită să petreacă o zi frumoasă în aer liber la Lugoj. După-amiază, în Parcul Ștrand, între orele 17-20, Asociația pentru Promovarea Tradițiilor va organiza o serie de activități cultural-artistice, un program muzical cu soliști de muzică populară, ateliere de pictură și dans, care se adresează copiilor și tinerilor de toate vârstele.

Comentarii

comentarii