
“Așadar, vă invităm joi, 29 mai, ora 17, în zi de sărbătoare, pe care o închinăm eroilor, să aducem împreună un omagiu tuturor celor care nu au renunțat la libertate, la credință, la identitate”, este mesajul Episcopiei Caransebeș.
Evenimentul va debuta cu primirea oficialităților și onorul militar, iar PS Lucian, episcopul Caransebeșului, va săvârși o slujbă de pomenire, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În continuarea programului, va avea loc un moment cultural susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Domașnea, care vor recita poezii patriotice și în grai bănățean. În cadrul aceluiași moment, va fi prezentat volumul de poezii dialectale intitulat „Bănățan cu suflet domășnean”, semnat de Claudiu E. Românu, fiu al satului Domașnea, o carte care reflectă dragostea de Dumnezeu, de biserică, de neam și respectul față de tradițiile satului românesc.
Evenimentul se va încheia cu depunerea de coroane și ceremonialul militar sub comanda Gărzii de Onoare a Brigăzii 18 ISR „Decebal” din Timișoara, alături de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gl. Bg. Vasile Zorzor” Caraș-Severin și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin. La final, Grupul psaltic „Ethos” și muzica militară din Timișoara vor interpreta cântări patriotice.
Această cruce este un monument ridicat în anul 2017 pentru amintirea apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă.
“Așadar, vă invităm la acest eveniment să ne unim în credință și rugăciune, la Crucea-monument de pe „Dealul Domașnei”, să aducem un omagiu tuturor celor care, prin credință statornică, determinare și verticalitate spiritual-morală, au luptat, pentru Banat și pentru România”, îndeamnă Episcopia Caransebes.