Acasă Actualitate Ziua Europeană a Păsărilor, la Muzeul Banatului Timişoara

Ziua Europeană a Păsărilor, la Muzeul Banatului Timişoara

DISTRIBUIȚI

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara organizează, în parteneriat cu Muzeul Banatului – Secţia Ştiinţele Naturii şi Colegiul Naţional Bănăţean, marţi, 25 mai, cu ocazia celebrării Zilei Europene a Păsărilor, o activitate practică de educaţie ecologică, concretizată prin iniţierea elevilor de clasa I în lumea magică a păsărilor. “Începând cu ora 10.30, Muzeul Banatului îşi va deschide porţile pentru mai mult de 100 de copii, care vor avea ocazia să cunoască colecţia de păsări expuse în diorame care copiază mediul natural în care acestea trăiesc. Prezentarea va fi susţinută de coordonatorul ştiinţific al Secţiei de Ştiinţele Naturii, dr. Andrei Kiss”, a subliniat Gabriela Lambrino, directorul ARPM Timişoara. Ziua Europeană a Păsărilor marcată în calendarul ecologic în 24 mai este un eveniment ecologic care aduce an de an în atenţia publicului importanţa conservării si protecţiei speciilor de păsări existente pe teritoriul Uniunii Europene. Teritoriul României adăposteşte numeroase specii de păsări, dintre care numai în Delta Dunării trăiesc peste 320. În România, trăiesc 12 dintre speciile ameninţate cu dispariţia la nivel mondial. Conform specialiştilor în ornitologie, printre cauzele dispariţiei speciilor de păsări de la noi din ţară se numără degradarea habitatului prin intesificarea agriculturii şi managementul defectuos al pădurilor şi al păşunilor. Un alt pericol care ameninţă populaţiile de păsări îl reprezintă amplasarea fermelor eoliene pe traseele de migraţie ale păsărilor.

Comentarii

comentarii