Acasă Actualitate Ziua Familiei a fost marcată, în premieră, la Lugoj

Ziua Familiei a fost marcată, în premieră, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

În anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a ONU ca Zi Internaţională a Familiei, iar ulterior a devenit şi Ziua Familiei Române. În această zi, pe plan mondial au fost organizate manifestări pentru sensibilizarea populaţiei cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societate. Pentru a marca această zi, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj, în colaborare cu Consiliul Comunitar Consultativ, au organizat mai multe acţiuni pentru a promova valorile şi importanţa familiei pentru dezvoltarea copilului. Astfel, mai multe activităţi s-au desfăşurat la centrele de zi pentru minori şi adulţi cu dizabilităţi neuropsihice, la Complexul de servicii pentru persoane vârstnice „Sf. Nicolae”, la Serviciul creşe şi la Centrul pentru prevenirea abandonului şcolar din localitatea Măguri. Totodată, în cadrul secţiei de nou-născuţi a Spitalului Municipal Lugoj mamele au fost consiliate cu privire la rolul şi responsabilitatea părinţilor în creşterea şi dezvoltarea copiilor. Despre valorile familiei s-a vorbit şi în biserici. În cadrul cununiilor religioase desfăşurate, sâmbătă, preoţii au prezentat valorile creştine ca modele pentru tinerii care au păşit pragul vieţii familiale, iar cuplurile care şi-au oficiat căsătoria civilă de Ziua Familiei Române au primit câte o diplomă cu referire la semnificaţia acestei zile. De asemenea, la Colegiile Naţionale „Coriolan Brediceanu” şi „Iulia Hasdeu” au fost organizate dezbateri tematice cu elevii pe teme privind comportamentul familial, drepturile copilului, eliminarea violenţei în familie şi a abandonului familial, combaterea traficului de femei, a exploatării muncii la negru (îndeosebi a minorilor) sau a consumului de droguri, iar elevii voluntari de la cele două colegii au împărţit lugojenilor materiale informative despre rolul şi importanţa familiei în societatea contemporană.
 

Comentarii

comentarii