Acasă Eveniment Ziua Imnului Naţional, la Poşta Timişoara

Ziua Imnului Naţional, la Poşta Timişoara

DISTRIBUIȚI

Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara sărbătoreşte, vineri, 29 iulie, la fel ca toţi românii, Ziua Imnului Naţional, „Deşteaptă-te române”. „Ziua Imnului Naţional este marcată oficial, din anul 1998, însă am observat că mai există oameni, români de-ai noştri, care nu cunosc acest moment. Sunt convins că nu din vina lor, ori tocmai din acest motiv, m-am gândit că CRRP Timişoara poate face ceva în acest sens. Vineri, în holul Poştei Mari, pentru toţi clienţii noştri, pentru toti cei care ne vor trece pragul, va rasuna, din oră în oră, Deşteaptă-te române. Consider că este o zi importantă, o zi care merită sărbătorită şi noi asta facem. Vă aşteptăm, asadar, la Poşta Mare din Timişoara, pentru a asculta imnul României!”, a declarat directorul CRRP Timişoara, Nelu Balaş, joi, 28 iulie.

Timisorenii vor mai putea asculta, vineri, după ora 10.00, în holul Poştei Mari, muzică clasică românească. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive, se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11. Celelalte strofe sunt mai puţin cunoscute.

Desteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toti.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov si Carpati!
Dar noi, pătrunsi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frati!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-si azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orisicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet si pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie si foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale si azi le mai simtim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morti numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniti-vă în cuget, uniti-vă-n simtiri!
Strigati în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă si silă, viclene uneltiri!

Preoti, cu cruce-n frunte! căci oastea e crestină,
Deviza-i libertate si scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăsi în vechiul nost’ pământ.

Comentarii

comentarii