La 40 de zile după Înviere, creştinii prăznuiesc Înălţarea Domnului şi se salută spunând “Hristos S-a înălţat, adevărat S-a Înălţat!”
După Învierea Mântuitorului, care a fost tainică omului, la Înălţare au fost martori direcţi apostolii, împreună cu doi îngeri. Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat pe ucenici şi în acelaşi timp S-a înălţat la cer, făcându-se nevăzut ochilor lor, într-un nor.
La început (anul 332), Înălţarea Domnului se ţinea în aceeaşi zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere, dar la finele secolului IV, începutul secolului V, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a prăznuit în altă zi.
În urma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 şi 2001, Înălţarea Domnului a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi ca sărbătoare naţională bisericească, atunci când sunt sărbătoriţi toţi eroii români care au căzut pe câmpurile de luptă pentru credinţă, dreptate, întregirea neamului sau apărarea ţării.
În popor se spune că Ziua Înălţării este ultima în care se mai pot înroşi ouăle pentru a fi date de pomană cu pâine calda, pască, plăcinte, brânză, ceapă verde.
În ziua Înălţării Domnului se leagă frunze de nuc peste brâu, fetele şi feciorii se duc în pădure sa culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare, iar la ferestre se pun frunze de leuştean.
