Acasă Actualitate Ziua Județului Timiș 2022. “Din pagină în tavă. Obiceiuri și tradiții culinare...

Ziua Județului Timiș 2022. “Din pagină în tavă. Obiceiuri și tradiții culinare din Banatul multietnic”

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Zilei Județului Timiș 2022, cu sprijinul CJT, la Biblioteca Județeană Timiș, a avut loc manifestarea culinară tradițională “Din pagină în tavă. Obiceiuri și tradiții culinare din Banatul multietnic.”

A fost un eveniment la sfârșitul săptămânii care a urmărit scoaterea la lumină a unor rețete culinare vechi, tradiționale și evidențierea portului popular specific locuitorilor din Banat.

Au participat reprezentanți ai aromânilor, bulgarilor, evreilor, germanilor, maghiarilor, românilor, romilor, sârbilor și ucrainienilor din Banat care ne-au adus câteva dintre preparatele lor reprezentative. La eveniment a fost invitat și Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară.

Evenimentul se constituie într-o punte între trecut și viitor, biblioteca fiind un liant social, depozitar și păstrător al valorilor culturale și al tradițiilor.

Cu această ocazie a avut loc și lansarea cărții ,,Ostoita în sobă”, autor Mărioara Pisat, specialist în gastronomie și tradiții culinare din Banat.

În paralel pe simezele Secției de Arte „Deliu Petroiu” s-a aflat o expoziție de fotografie care a ilustrat câteva dintre obiceiurile și tradițiile culinare din Banatul multietnic și o expoziție cu documente din colecția Secției Documentar-Periodice din cadrul BJT.

,,Concluziile” evenimentului(rețete și reprezentări ale portului popular tradițional) vor fi adunate într-o broșură care va fi lansată pe 18 decembrie 2022, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România.

Mulțumim Paulei Pîrvu și doamnei Canțîr Rodica de la Liceul de artă „Ion Vidu” Timișoara pentru momentul folcloric deosebit, oferit cu această ocazie – este mesajul organizatorilor.

Un eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Tot cu ocazia Zilei Județului Timiș, vineri, 29 iulie, a avut loc un recital Incanto Quartetto, ce s-a împletit cu prezentarea: „Istoria locului” .

Publicul prezent la eveniment a putut afla despre istoria județului Timiș grație participării domnilor Constantin Gomboș și Ștefan Tat.

 

Comentarii

comentarii