Acasă Actualitate Ziua Mondială a Mediului, la Aquatim

Ziua Mondială a Mediului, la Aquatim

DISTRIBUIȚI

Aquatim, str. Gheorghe Lazăr nr. 11/A, organizează, luni, 7 iunie, de la ora 12, cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie), o masă rotundă cu dezbateri pe tema protecţiei mediului. La dezbateri vor participa specialişti din cadrul Aquatim, cadre universitare şi studenţi. Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită annual, în data de 5 iunie. Ea a fost instituită în anul 1972, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, cu scopul de a conştientiza lumea cu privire la problemele cu care se confruntă mediul înconjurător şi de a încuraja aplicarea unor măsuri în acest sens. Evenimentele organizate la nivel mondial se vor desfăşura, anul acesta, sub deviza „Multe specii. O planetă. Un viitor” şi vor sărbători diversitatea incredibilă a vieţii de pe Pământ, deoarece anul 2010 este declarat Anul Biodiversităţii.

Comentarii

comentarii