Acasă Cultura Ziua Mondială a Teatrului marcată la Timișoara cu spectacolele interzise de COVID19

Ziua Mondială a Teatrului marcată la Timișoara cu spectacolele interzise de COVID19

DISTRIBUIȚI

În data de 27 martie este sărbătorită de 58 de ani Ziua Mondială a Teatrului, dar pandemia de coronavirus face ca, pentru prima dată, această dată istorică să găsească teatrele închise, iar  spectacolele interzise. 

În această zi pe mii scene ale lumii, înaintea spectacolelor se citește un mesaj specific.

Cu toate acestea, mesajul Zilei Mondiale a Teatrului își va găsi drum către public de pe scene virtuale.

Intitulat ” Teatrul ca sanctuar”, mesajul pentru Ziua Mondială a Teatrului în  2020 a fost scris de Shahid Nadeem, autor dramatic din Pakistan, și va fi citit , la Timișoara, de regizorul-actor Kocsárdi Levente, într-un eveniment live Arte-Factum, care va avea loc cu ușile închise. 

Evenimentul se va desfășura vineri, 27 martie 2020, de la ora 19, în kibbutzul său teatral fondat în Timișoara și va fi transmis live pe pagina de facebook Arte-Factum, pe platforma dedicată evenimentului  și pe conturile online ale protagoniștilor.

Levente va citi mesajul internațional împreună cu actori din distribuțiile  spectacolelor independente produse de Arte –Factum – Oana Antonovici, Patricia Gavril, Roxana Orz, Ernest Slach, Romeo Ioan.

Evenimentul va fi urmat de un fragment din spectacolul Doctor Faustus – theater-concert, într-o versiune special adaptată situației. 

Kocsárdi Levente a   compus muzica, a regizat  și interpretează  spectacolul Doctor Faustus – live drama music show, bazat pe capodopera omonimă a lui Thomas Mann.

Criza de inspirație a creatorului, vocația tragică a ratării, fragilitatea și  geniului,  compromisul fatal și eul  supus experienței interioare a timpului, relația dintre neant și etern, disjuncția geniului de schizofrenie sunt temele care alcătuiesc arhitectura acestui inedit concert de muzică contemporană de teatru inspirat de povestea vieții compozitorului Adrian Leverkühn, rememorată de prietenul său intim Serenus Zeitblom. 

”Orchestra  faustiană” a concertului  îi are în componență pe tinerii muzicieni  Sarolta Vass (flaut, mezzo), Cătălin Sidorov (vioară), Ana Pricop (violoncel).

Universul vizual al spectacolului este creația scenografului Mihai Donici.

Arte –Factum are în acest moment în portofoliul său repertorial 7 producții teatrale independente cu texte/dramatizări după mari opere ale culturii universale, ale unor autori precum Gabriel Garcia Marquez,  Feodor Mihailovici Dostoievski, Salvador Dali, Thomas Mann.

Comentarii

comentarii