Acasă Actualitate Ziua Timişoarei, marcată şi în 3 august

Ziua Timişoarei, marcată şi în 3 august

DISTRIBUIȚI

În 1999, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 217, se stabilea că Ziua Timişoarei va fi sărbătorită în data de 3 august. Asta pentru că în 3 august 1919, după ce trupe ale armatei române intrau în Timişoara, se instaura şi în oraşul de pe Bega administraţia românească. Anul acesta, ziua oraşului este marcată prin diverse concerte şi acţiuni ecologice, desfăşurate în weekendul 30 iulie – 1 august. Însă şi marţi, 3 august, se vor desfăşura manifestări care să marcheze sărbătoarea oraşului. La ora 9.30 va fi dezvelit bustul lui Virgil Birou, în Parcul Central din Timişoara. Virgil Birou a fost un important scriitor bănăţean din perioada interbelică, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români din Banat. Bustul ce va fi dezvelit marţi a fost realizat de Romul Ladea, fiind acum donat de către Ionel Horaţiu Birou, fiul scriitorului. La ora 10, municipalitatea inaugurează Parcul UPC, iar de la ora 13 inaugurează Parcul Soarelui, de pe bdul. Sudului. Între cele două inaugurări are loc o şedinţă festivă a Consiliului Local Timişoara. De la ora 15, la Casa de Cultură a Municipiului Timişoara are loc vernisajul expoziţiei membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici Romul Ladea. 
 

Comentarii

comentarii