Acasă Actualitate Zona food court, restaurantele și cafenelele din Iulius Town Timișoara s-au redeschis

Zona food court, restaurantele și cafenelele din Iulius Town Timișoara s-au redeschis

DISTRIBUIȚI

Dacă îți place să „călătorești” prin intermediul experiențelor culinare și să deguști preparate inedite din diverse colțuri ale lumii, vino să te bucuri, după o lungă perioadă de timp, de oferta bogată și atmosfera primitoare a restaurantelor și cafenelelor din Iulius Town Timișoara! Toate locațiile sunt pregătite să te întâmpine cu responsabilitate și măsuri de siguranță!

Ți-a fost dor de o masă la restaurantul preferat alături de cei dragi? Te poți bucura din nou de o cină specială sau de o gustare delicioasă în restaurantele și cafenelele din Iulius Town. Ai prilejul să descoperi bucătăria italiană, libaneză, americană, asiatică, mexicană, englezească sau pe cea tradițională. Siguranța ta este pe primul loc, iar Iulius Town a implementat un pachet complet de măsuri de distanțare fizică și de protecție. Calitatea aerului este foarte importantă, astfel că sistemul de ventilație funcționează cu un procent de 100% aer proaspăt, fără recirculare. În plus, mesele sunt dezinfectate după fiecare client și sunt amplasate la o distanță de cel puțin doi metri, personalul poartă echipament de protecție, poți împărți masa cu maximum încă cinci prieteni și ai la dispoziție facilități pentru igienizarea mâinilor.

La Iulius Town Timișoara te poți desprinde de agitația urbană și să te delectezi cu o incursiune culinară oferită de varietatea celor peste 25 de restaurante din zona foodcourt. Pentru siguranța clienților, capacitatea de locuri a fost înjumătățită și mesele rearanjate, asigurând o distanțare optimă.

Ai cel puțin cinci motive să iei masa în oraș! Atmosfera vibrantă, specialitățile apetisante, compania prietenilor, servirea impecabilă, în siguranță. Poți începe ziua cu Neața Omelette Bistro, iar de la Tucano Coffee, Manufaktura, Starbucks, Garage Cafe și Ted’s Coffee îți poți lua doza de energie, într-un ambient prietenos. În Iulius Mall, dimineața prinde arome la Ginkgo Caffe, Segafredo și cofetăria Timeea.

Fenice Palas îți propune o atmosferă vibrantă și delicii libaneze, Daily te așteaptă cu pizza proaspăt scoasă din cuptor și gelato cremoasă, iar pentru preparate internaționale, destinația este @Fabrika. Specialități italiene savurezi la C-House Milano și Atmosphere Cuccina & Bar, iar preparate inspirate din gastronomiile lumii se servesc la Select Bistro Café, Sova’s și Lexico. Dacă pofta te trimite către bucătăria bunicii, trebuie să intri la Ana Lugojana, iar dacă iubești gusturile asiatice, Noodle Pack are exact ce-ți dorești. Acum poți savura în interior și burrito Taco Bell.

În continuare, te poți bucura de ultimele zile călduroase și pe terasele restaurantelor, cafenelelor și a food court-ului din Iulius Town, unde poți îmbina perfect experiențele gastronomice deosebite cu momentele de relaxare.

Comentarii

comentarii