Acasă Actualitate 1.500 de titluri! Noi recunoașteri academice pentru Editura Universității de Vest din...

1.500 de titluri! Noi recunoașteri academice pentru Editura Universității de Vest din Timișoara

DISTRIBUIȚI
Editura Universităţii de Vest din Timișoara (E-UVT) a obţinut, prin ordinul ministrului educației și cercetării încadrarea la categoria A2 – edituri cu prestigiu recunoscut – pentru domeniile sociologie, stiințe administrative, științele comunicării și educație fizică și sport. Același ordin plasează editura în categoria B pentru domeniile psihologie și științele educației, iar pentru domeniul teologie, EUVT apare în categoria editurilor naționale prestigioase.
Aceste noi recunoașteri oficiale se adaugă clasificărilor deja obținute: categoria A pentru filologie, categoria B pentru filosofie, arte vizuale și categoria C pentru domeniile istorie, studii culturale și cinematografie și media.
Editura Universității de Vest din Timișoara se situează astfel printre cele mai importante edituri universitare din România, oferind cercetătorilor și cadrelor didactice care își publică aici tratatele și studiile sau care publică în reviste apărute sub egida E-UVT oportunitatea de a fi cât mai vizibili și mai relevanți în lumea academică și de a-și vedea lucrările cotate la justa lor valoare.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a mulțumit tuturor:
 „Rezultatele și vizibilitatea E-UVT, certificările obținute pentru tot mai multe domenii academice, sunt un rezultat firesc al standardelor înalte pe care editura le respectă, publicând un portofoliu de volume prestigioase. Aducem mulțumiri tuturor autorilor și colaboratorilor EUVT, cărora li se datorează aceste noi rezultate notabile.”
Editura Universității de Vest din Timișoara este una dintre cele mai importante edituri universitare din România. Înfiinţată în anul 2001, E-UVT are un profil academic, iar scopul său esențial este susținerea cercetării științifice de calitate, atât din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cât și din alte spații academice și universitare. E-UVT își propune să publice și să promoveze autori și volume care să constituie repere, în domeniile de cercetare abordate, pentru comunitățile academice și profesionale. Pentru a asigura calitatea conținutului, publicațiile E-UVT sunt selectate în urma unui proces de peer-review riguros.
Catalogul general al Editurii Universității de Vest din Timișoara cuprinde peste 1500 de titluri ce acoperă numeroase domenii de studiu și de cercetare: Antropologie, Etnologie, Filologie, Filosofie, Fizică, Matematică, Psihologie, Sociologie, Studii Culturale, Științe ale Comunicării, Științe ale Educației, Științe Economice, Științe Politice, Teologie, Traductologie.

Comentarii

comentarii