Acasă Actualitate 1 Iunie: Rata abandonului școlar – în creștere, în România. Număr ridicat...

1 Iunie: Rata abandonului școlar – în creștere, în România. Număr ridicat de decese ale copiilor sub cinci ani

DISTRIBUIȚI

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită peste tot cu jocuri și activități dedicate micuților. Dar nu ar fi rău ca de ziua copiilor adulții să le ofere acestora mai multă siguranță, acces la educație și să le creeze un mediu propice dezvoltării lor.

Conform unui raport al Save the Children (Salvați Copiii), România ocupă locul 54 din 175 de țări în ceea ce privește securitatea copilăriei.

România are o rată a abandonului școlar în creștere, care accentuează vulnerabilitatea copiilor: 13,9 față de 12,1, anul trecut. În 2016, 282.000 de copii din România, cu vârsta între 7 și 17 ani, nu urmau nicio formă de învățământ…

Raportul măsoară siguranța copilăriei în 175 de țări, surprinzând statele unde copilăria este cea mai amenințată din cauza sănătății precare, a malnutriției, a excluziunii educaționale, a exploatării copilului prin muncă și a unor fenomene grave, cum sunt violența extremă, căsătoria timpurie și nașterea în adolescență. România ocupă locul 54 din 175 în raport, față de locul 52 în anul precedent, la egalitate cu Mauritius și sub țări ca Bulgaria ori Tunisia (locul 48), Kazahstan (45), Ucraina (43), China (40) și Belarus (35).

În România se înregistrează 34 de nașteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o situație relativ mai gravă: Bulgaria și Georgia, cu valorile de 36,8, respectiv 38,3 de nașteri. România se confruntă cu un număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3), Mauritius (28,3).

În 2016, dintr-un total de 189.780 de nașteri, 17.600 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au devenit mame, iar 600 de bebeluși au fost aduși pe lume de adolescente mai mici de 15 ani.

România se numără printre țările europene cu cel mai ridicat număr de decese ale copiilor sub cinci ani – 9,0 la o mie de nașteri, la mare distanță de media europeană de 3,7.

 

Comentarii

comentarii