Acasă Actualitate 103 de terase controlate de polițiștii locali, 101 de sancțiuni aplicate

103 de terase controlate de polițiștii locali, 101 de sancțiuni aplicate

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, în ultima lună, o amplă acțiune de verificarea a activității de comerț stradal la categoria teraselor sezoniere, cu scopul principal de a stabili modul în care societățile comerciale care au amplasate terase în fața punctelor de lucru dețin documentele necesare pentru funcționarea acestora pe domeniul public.

Astfel s-a verificat existența acordului, a avizului de comerț ambulant sau a altor documente emise de Primăria Timișoara, alte reguli de comerț, acționându-se pentru depistarea comercianților neautorizați și achitarea taxelor de ocupare a domeniului public acolo unde era cazul. În urma controlului au fost verificate un număr de 103 societăți comerciale cu terase din toate zonele orașului, fiind aplicate un număr de 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.500 lei. Acestea au fost aplicate pentru lipsa autorizației, nerespectarea condițiilor din acordul de autorizare, neafișarea datelor de identificare, neafișarea prețurilor. Astfel de acțiuni se vor mai organiza și în perioada următoare.

Comentarii

comentarii