Acasă Administraţie 106 milioane de lei pentru doi ani de lucrări. Ţevile Colterm, schimbate...

106 milioane de lei pentru doi ani de lucrări. Ţevile Colterm, schimbate de trei firme, reunite în două contracte diferite

DISTRIBUIȚI
Colterm 12

Trei firme, grupate în două contracte diferite, cu câte una dintre acestea pe post de lider de asociere, vor lua 106 milioane de lei ca să schimbe ţevile găurite ale Colterm. Din fericire, cea mai mare parte a banilor sunt europeni, ceea ce înseamnă că primăria nu plăteşte prea mult pentru investiţie. Totuşi, de plătit va avea  populaţia, prin contractul de finanţare trebuie majorat şi preţul gigacaloriei, nu cel de producţie, neapărat, ci cel la care plăteşte consumatorul, prin eliminarea treptată a subvenţiilor.

Primarul Timişoarei insistă că doar prin susţinerea în continuare a sistemului centralizat de încâlzire, în prezent unul care se dovedeşte a fi doar o groapă în care se aruncă permanent bani, se poate proteja mediul

„Avem mult de tras după sistemul centralizat de încălzire. E singurul care asigură posibilitarea de folosi energii regenerabile. Numa aşa putem ţine pasul cu exigenţele în ceea ce priv protecţia mediului”, a mai spus primarul.

Cea mai mare parte a finanţării vine din fonduri europene, dar Uniunea Europeană a impus, alături de banii daţi, şi aducerea preţurilor de furnizare a energiei termice la valoarea celor reale. Aceasta va însemna şi scumpiri ale tarifelor practicate pentru oameni.

În ceea ce priveşte reabilitarea sistemului de transport al energiei termice, un grup de trei firme, Energomontaj, Erbaşu Construcţii şi Elsaco Electronic şi-au împărţit frăţeşte cele două contracte aferente acestei etape a programului amplu de retehnologizare a sistemului centralizat de încălzire.

Sunt, de fapt, două contracte, unul pentru reţeaua primară, respectiv unul pentru reţeaua secundară, unde aceleaşi firme lucrează, dar cu una dintre ele, diferită, pe post de lider. În total doi ani de lucrări care vor afecta toate străzile unde sunt îngropate asemenea conducte.

„Suntem în programul de retehnologizare al Colterm, numai aşa putem proteja mediul şi reduce emisiile. Este etapa a doua. Am semnat contractul pentru proiectare şi execuţie. Lotul 1 presupune reabilitarea a 9,06 kilometri de traseu de reţea primară şi lotul 2 reabiltarea a 20,09 kilometri de reţea secundară. Am stat de vorbă cu firmele care au câştigat şi i-am asigurat de sprijinul nostru şi de celeritate în obţinerea aprobărilor. Sunt 24 luni, 3 luni pentru proiectare şi 21 pentru execuţie. Va exista şi o perioadă de notificare a defectelor, de 36 de luni de la emiterea procesului verbal de la terminarea lucrărilor. Suma alocată este de 116 milioane, 55 milioane pentru lotul 1, 62 milioane pentru lotul 2”, a declarat  Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii