Acasă Actualitate 106 percheziții în trei județe, în dosarul ”Diplome de licență fără studii”....

106 percheziții în trei județe, în dosarul ”Diplome de licență fără studii”. Sunt vizate cadre didactice și studenți din cadrul a două universități

DISTRIBUIȚI

perchezitii 740x360

Peste 100 de percheziţii au loc, miercuri, la cadre didactice şi studenţi de la două universităţi, suspectaţi de fapte de corupţie într-un dosar denumit generic ”Diplome de licenţă fără studii”, anunţă Parchetul instanţei supreme. Procurorii precizează că în aceste instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare sau informaticieni, dar şi foşti absolvenţi care intermediau traseul banilor de la student la profesor, în vederea promovării frauduloase a examenelor de către studenţi. Astfel, promovau examenele, în schimbul banilor, studenţi străini care nu cunosc limba română şi care primeau de la profesori răspunsurile corecte la testele grilă. Mai mult, ei cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate. Universităţile vizate sunt “Vasile Goldiş” şi “Aurel Vlaicu” din Arad.

Anchetatorii ridică mai multe documente şi computere de la toate sediile celor două universităţi din Arad, respectiv ”Aurel Vlaicu” – de stat şi ”Vasile Goldiş” – privată, unde miercuri dimineaţă au loc peste o sută de percheziţii într-un dosar denumit generic ”Diplome de licenţă fără studii” privind promovarea frauduloasă a examenelor de către studenţi în schimbul unor comisioane. Surse judiciare spun că majoritatea studenţilor vizaţi sunt de la Medicină, fiind vorba în special despre studenţi arabi şi italieni.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, sistemele informatice ar fi fost accesate ilegal de către informaticieni ai celor două universităţi pentru a opera modificări de note, informaticienii fiind complici ai profesorilor care ar fi primit mită de la studenţi în schimbul promovării examenelor.

Percheziţii au loc şi în campusuri, dar şi la profesori şi studenţi din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin.

Potrivit surselor citate, ar urma să fie audiaţi inclusiv studenţi străini, cei mai mulţi de la facultătăţile de Medicină şi Stomatologie.

Contactat de corespondntul News.ro, rectorul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, Coralia Cotoraci, a spus că nu poate oferi deocamdată informaţii despre ce caută anchetatorii, pentru că aceştia nu i-au comunicat, confirmând însă că procurorii se află în sediile universităţii.

Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizaţi de percheziţii ar fi şi medicul timişorean Emil Urtilă, profesor la Universitatea Vasile Goldiş, din Arad, percheziţiile în cazul său având loc atât la locuinţa, cât şi la clinica sa. Profesorul Emil Urtilă este medic în specialitatea cranio-maxilo-faciale.

Sursele citate au precizat că anchetatorii au în vizor mai ales studenţi străini, în special arabi şi italieni, unii dintre aceştia susţinând şi promovând examene în limba română chiar dacă nu o cunoşteau.

Potrivit procurorilor, mai multe cadre didactice din cadrul unor instituţii de învăţământ au cerut şi primit bani şi bunuri cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă.

Unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale, spun procurorii.

Conform acestora, în urma cercetărilor s-a stabilit că în schimbul unor sume de bani studenţii primeau în timpul examenelor susţinute on-line răspunsurile corecte la testele grilă, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS).

De asemenea, era modificată nota de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea. Procurorii spun că informaticienii intrau în contul electronic al studentului şi modificau răspunsurilede la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră.

Totodată, studenţii cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv prezentări în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.

“În respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice”, afirmă procurorii Parchetului instanţei supreme.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că sunt vizate universităţile ”Aurel Vlaicu” – de stat şi ”Vasile Goldiş” – privată.

La perchezitii participă, alături de un procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate şi ai Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din Poliţia Române, precum şi poliţişti de la inspectoratele judeţene din Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş şi lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie ”Vlad Ţepeş” Bucureşti.

 

Comentarii

comentarii