În Parcul Andrei Mocioni, situat lângă Podul Decebal și inclus în Traseul Revoluției, a fost amenajată Aleea Libertății. Astăzi, au fost plantați 11 stejari, în memoria eroilor martiri ai Revoluției din 1989. La acțiune au participat mai mulți revoluționari și cetățeni de onoare ai Timișoarei, printre care Petrișor Morar, Corneliu Vaida, Ioan Savu și Virgil Hosu.
„Simt ceea ce am simțit în ultimii 35 de ani: că revoluția nu s-a încheiat încă. Probabil că e și vina noastră, pentru că nu am știut ce să facem după 1989. Mă bucur că se fac aceste plantări, e bine că Timișoara încearcă să-și reamintească de ceea ce a fost în 1989”, a declarat Petrișor Morar.
„Marcăm cei 35 de ani de la Revoluție. Plantăm un copac, ceea ce ar trebui să fie datoria oricărui cetățean al unui oraș, și mă bucur că acest copac va purta și un nume, adică numele meu. Lăsăm ceva în urmă. Eu cred că am lăsat mai mult decât un copac în urmă, dar e bine să lași și un copac”, a spus Corneliu Vaida.
“Se zice că e bine să faci un copil, să faci o casă, să plantezi un pom. Eu sunt crescut la sat și știu că un pom e un lucru important. E ceva ce sădești să fie de folos celor care vin după tine. Așa și Revoluția, a fost făcut pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri, pentru viitorul acestei țări. Eu sunt binecuvântat, am trei copii și nouă nepoți”, a afirmat Ioan Savu.
La eveniment a fost prezent și Petre Roman, care se află la Timișoara pentru evenimentele dedicate Revoluției.
„Sunt în Timișoara pentru că Timișoara a aprins focul care ne-a eliberat. Am venit în fiecare an când am fost invitat, pentru a-mi arăta recunoștința față de eroii Timișoarei. Am aflat ce se întâmplă în Timișoara în 1989 de la Radio Europa Liberă, ca toată lumea. Pe 19 decembrie, la Politehnică, unde eram șeful catedrei, ne-au convocat la Senat pentru a ne exprima dezaprobarea față de „huliganismul” de la Timișoara. Securiștii au simțit ce se întâmplă și au anulat întâlnirea Senatului. Apoi, pe 21 decembrie, la Baricadă, după ce tancurile ne-au arătat colții trăgând cu mitraliere în plan vertical, simțeam că se acumulează un mare pericol. În acel moment, doi bărbați, plini de energie și forță, au venit și au spus că vin de la Timișoara, care s-a declarat oraș liber de comunism. Acest moment ne-a dat o gură de oxigen, iar rezistența noastră avea tot mai mult sens”, a povestit Petre Roman.
Primul arbore plantat a fost dedicat memoriei lui Lorin Fortuna, cel care a citit primele revendicări ale revoluționarilor, pe 20 decembrie 1989, și care a decedat în urmă cu câțiva ani.
Intenția organizatorilor este ca, în fiecare an, în preajma comemorării Revoluției, să fie plantate alte stejari, alături de alți protagoniști ai evenimentelor din decembrie 1989.