Acasă Actualitate 120 de angajați de la Consiliul Județean Timiș donează sânge

120 de angajați de la Consiliul Județean Timiș donează sânge

DISTRIBUIȚI

Timp de trei zile, la Consiliul Județean Timiș, dar și la sediul Centrului de Transfuzie, aproape 120 de angajați ai Consiliului Județean și din structurile subordonate donează sânge în cadrul unei campanii maraton ce se desfășoară pe parcursul a trei zile. Evenimentul are loc în organizarea administrației județene și a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Campania are loc în perioada 15 – 17 noiembrie.

Inițiativa nu este singulară, Consiliul Județean Timiș organizând o astfel campanie și în luna mai a acestui an, cât și în 2021. Instituția răspunde astfel pozitiv la una dintre cele mai mari nevoi ale comunității, în contextul în care în fiecare zi viața a zeci de timișeni depinde de sângele donat de semenii lor.

„Sunt foarte mândru de colegii mei și încurajez asemenea campanii. Astfel, suntem aproape de semenii noștri, actul altruist de a dona sânge salvând multe vieți. Rolul nostru în comunitate trebuie să treacă de activitatea administrativă, implicarea în comunitate fiind necesară pentru toți membrii instituției noastre. Este o dovadă de responsabilizare, de apartenență, de grijă.”, a anunțat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Comentarii

comentarii