Acasă Actualitate 121 de ani de la nașterea legendarului Johnny Weissmuller, campionul olimpic născut...

121 de ani de la nașterea legendarului Johnny Weissmuller, campionul olimpic născut la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Pe 2 iunie 2025, Timișoara marchează 121 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai emblematice figuri ale sportului mondial – Johnny Weissmuller, multiplu campion olimpic la natație și actorul care i-a dat viață legendarului Tarzan pe marile ecrane. Născut în cartierul Freidorf din Timișoara, într-o vreme când orașul făcea parte din Austro-Ungaria, Weissmuller avea să devină simbolul perseverenței și al excelenței sportive.

„Ziua de 2 iunie are o însemnătate aparte pentru Timișoara și pentru Banat. Johnny Weissmuller a petrecut aici primii ani din viață, înainte ca familia sa să emigreze în Statele Unite. Acolo a muncit enorm și a ajuns în vârful lumii, întâi în bazinele de natație, apoi pe platourile de filmare”, a transmis Cosmin Tabără, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport și fost viceprimar al Timișoarei.

În perioada interbelică, Johnny Weissmuller a dominat natația mondială, stabilind nu mai puțin de 67 de recorduri și cucerind cinci medalii olimpice de aur. A strălucit la Jocurile Olimpice de la Amsterdam (1928) și Paris (1924), fiind considerat unul dintre cei mai mari înotători ai tuturor timpurilor. După cariera sportivă, a fost ales pentru a-l interpreta pe Tarzan, rol care i-a adus o notorietate globală și un loc aparte în cultura pop a secolului XX.

Cosmin Tabără atrage atenția că orașul nu a făcut suficient pentru a onora cum se cuvine memoria acestui bănățean de renume mondial:
„Timișoara are nevoie de o bază sportivă de natație care să îi poarte numele. O plăcuță pe peretele unui bloc nu e de ajuns pentru a cinsti moștenirea unui campion de talie mondială, care s-a născut aici și a inspirat generații întregi.”

Într-un oraș care se dorește capitală europeană nu doar cultural, ci și sportiv, readucerea în prim-plan a figurii lui Johnny Weissmuller ar putea fi începutul unei reconectări cu valorile locale autentice. Și poate un pas către recuperarea identității orașului și a oamenilor care i-au scris istoria cu performanță și curaj.

Comentarii

comentarii