Acasă Actualitate 123 de angajaţi din învățământ din Timiș au fost confirmaţi cu COVID,...

123 de angajaţi din învățământ din Timiș au fost confirmaţi cu COVID, iar trei directori de şcoli sunt internaţi

DISTRIBUIȚI

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, marţi, că este îngrijorat de numărul mare al elevilor şi al cadrelor didactice care s-au infectat cu SARS-CoV-2 de la începerea anului şcolar, după ce 123 de angajaţi au fost confirmaţi cu COVID, iar trei directori de şcoli sunt internaţi, dar nu în stare gravă.

“Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi. Avem 423 de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, 123 de angajaţi din sistem, iar 334 de clase cu 8.122 de elevi au trecut în sistemul online, la care se adaugă 392 de elevi care sunt online pentru că au motivări din alte cauze medicale decât COVID sau au în familii membri cu afecţiuni care-i fac vulnerabili”, a afirmat Marin Popescu.

Şeful IŞJ a adăugat că primele 3.000 de teste distribuite şcolilor se epuizează marţi, dar Direcţia de Sănătate Publică Timiş a solicitat deja Ministerului Sănătăţii încă 10.000 de teste pentru unităţile şcolare din judeţ.

Ţinând cont de trendul crescând al contaminărilor, Marin Popescu anticipează că 51.000 de elevi vor intra online de săptămâna viitoare, ceilalţi continuând în sistemul faţă în faţă şi pentru aceştia este nevoie de testare.

“Am luat în calcul şi posibilitatea că nu are cine să aplice testele, având deficit de personal medical, dar cu sprijinul colegilor de la învăţământul special am creat echipe mobile pentru intervenţia de aplicare a testelor. Avem o solicitare de la Liceul de Informatică Grigore Moisil din Timişoara pentru echipă mobilă de teste”, a menţionat Popescu.

În altă ordine de idei, Marin Popescu a adăugat că Inspectoratul Şcolar are un stoc de computere, destul de redus, care ar putea înlocui eventualele echipamente IT care le-au fost date elevilor şi care s-au defectat. Marea parte a şcolilor le-au lăsat elevilor tabletele şi în timpul vacanţei de vară.

“Cei care au finalizat cicluri de învăţământ, respectiv clasele a VIII-a şi a XII-a, au predat tabletele, urmând să le preia cei care intră în aceste clase. Pe perioada verii, un număr foarte mic de directori au cerut peste vară tabletele elevilor. Ei au aflat de pe la elevi că au fost unele deteriorate. Dacă s-au defectat softuri, părţi componente ale echipamentelor, noi le dăm altele la schimb şi le reparăm pe cele defectate. Dar dacă acestea au fost distruse, suportă consecinţele familiile, pentru că le-au fost date în comodat. Acum nu avem solicitări de echipamente de la şcoli. Inspectoratul are un stoc de completare a unor echipamente defecte, dar nu sunt multe”, a mai detaliat inspectorul general Marin Popescu.

Comentarii

comentarii