Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valcani-județul Timiș, au descoperit într-un autoturism înmatriculat în Serbia 13 butelii cu agent refrigerant tip freon. Șoferul este cercetat pentru contrabandă.
Ieri, 03 martie, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valcani-județul Timiș au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autovehicul înmatriculat în Serbia. Mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 33 de ani, cu cetățenie maghiară.
La efectuarea controlului amănunțit asupra autoturismului, în interiorul acestuia au fost descoperite ascunse și nedeclarate, acoperite cu o pătură sub scaunele din față și în portbagaj, 13 butelii cu agent refrigerant de tip freon, în valoare totală de aproximativ 8.000 lei.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale.