Acasă Eveniment 14 persoane, arestate și cinci persoane, plasate sub control judiciar, în urma...

14 persoane, arestate și cinci persoane, plasate sub control judiciar, în urma percheziţiilor la suspecţi de trafic de droguri din Arad

DISTRIBUIȚI

Autorităţile judiciare anunţă, joi, că, în urma celor 40 de percheziţii care au avut loc în judeţul Arad, la grupări specializate în trafic de droguri, 14 persoane au fost arestate şi cinci plasate sub control judiciar. 

”În baza probatoriului administrat, au fost reţinute 14 persoane, în cazul altor 5 fiind dispusă continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii”, au transmis, joi, IGPR şi DIICOT. 

În primul caz, din cercetări a reieşit  că, în perioada martie – octombrie, 8 persoane ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, în judeţul Arad.

În cel de-al doilea, din luna martie, 3 persoane ar fi vândut, în municipiul şi judeţul Arad, droguri de risc şi mare risc. De asemenea, ar fi desfăşurat în mod repetat, fără drept, operaţiuni cu substanţe psihoactive, constând în achiziţionarea, deţinerea în vederea comercializării şi vânzarea acestora în municipiul Arad.

În al treilea caz, în perioada mai 2021 – septembrie, 13 persoane ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, în judeţul Arad.

”În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 1,63  kilograme de cannabis,  400 de grame de cocaină, 100 de grame de drog de mare risc (4 Fluoro-MDMB-BICA şi 5 Fluoro-MDMB-PICA), peste 250 de grame de substanţă psihoactivă cristalină, 30 de grame de ciuperci halucinogene, 8 kituri pentru cultivarea ciupercilor halucinogene, 15 grindere, 15 cântare, 44 de telefoane mobile, un pistol airsoft supus autorizării, un pistol cu bile supus autorizării, 119.190 de lei, 23.885 de euro, 400 de dolari, 30.000 de forinţi, precum şi 30 de grame de aur”, au mai transmis sursele citate. 

În cursul zilei de joi, procurorii au prezentat 14 persoane magistraţilor Tribunalului Arad, acestea fiind arestate preventiv, scrie news.ro.

Comentarii

comentarii