Acasă Actualitate 140 de profesori îşi dezvoltă competenţele didactice printr-un proiect european, la Timişoara

140 de profesori îşi dezvoltă competenţele didactice printr-un proiect european, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Două serii de câte 70 de profesori din zona de vest a ţării participă la un program de îmbunătăţire a performanţelor didactice. Selectaţi din învăţământul primar, secundar inferior şi secundar superior, din mediul rural şi urban, de la diferite tipuri de şcoli, profesorii sunt ajutaţi să se adapteze la cerinţele unei educaţii centrate pe elev. Colegiul Naţional Bănăţean implementează proiectul „Formarea continuă a cadrelor didactice printr-un model inovativ de tip <blended learning>”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea totală a proiectului este de 42.000 de euro. Conform iniţiatorilor, obiectivul general al proiectului este „îmbunătăţirea performanţelor personalului didactic debutant şi definitiv prin perfecţionare”. Astfel, cei 140 de profesori, selectaţi pe baza unui CV şi a unei scrisori de intenţie, au fost împărţiţi în două serii. Prima serie a beneficiat programul de instruire în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011, iar cea de-a doua serie va urma cursurile programului în perioada mai – decembrie 2011. Prima serie de 70 de profesori, împreună cu mentorii şi formatorii, s-au întâlnit în ultima zi a lunii aprilie pentru un bilanţ al celor cinci luni în care au participat la programul de formare. Schimbările în comportamentul şi mentalitatea participanţilor s-au dovedit a fi, în majoritatea cazurilor, spectaculoase. Dacă, la începutul programului, profesorilor le era frică să-şi exprime părerile, erau timizi, crispaţi şi nici măcar nu îndrăzneau să comunice între ei, acum au o altă atitudine, fiind mai deschişi şi gata să genereze o schimbare în şcolile lor.  Aşa cum a anunţat prof. Florica-Maria Puşcaş, proiectul va continua din luna mai cu a doua serie de 70 de cadre didactice, de la care se aşteaptă aceleaşi rezultate excepţionale. Programul de formare a fost conceput ca o serie de cursuri faţă în faţă, o dată la trei săptămâni, între care se desfăşoară sesiuni de antrenare individuală şi activităţi de învăţare în medii neconvenţionale, cum ar fi Galeria Triade, librăria Cărtureşti, Opera Naţională Română Timişoara, Filarmonica Banatul, Complexul comercial Iulius Mall şi Primăria Timişoara. Echipa care se ocupă de implementarea proiectului este alcătuită din formatori cu expertiză, printre care prof. Rodica Beicu, director prof. Florica-Maria Puşcaş, Alina Atanasescu, prof. Alexandru Moţ, alături psihologi şi de o serie de alţi profesori din învăţământul primar, secundar şi universitar. Mai multe informaţii despre proiectul de formare a cadrelor didactice se găsesc pe site-ul www.blendedlearning.ro.
 

Comentarii

comentarii