Doi bărbaţi care furaseră 16 saci conţinând suma de 10 milioae de lei, de la sediul central al Poştei Române din Timişoara, au fost prinşi în urma unui control de rutină al poliţiştilor. Un bărbat a fost reţinut 24 de ore.
”La data de 31 mai 2025, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Timiş, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în baza Planului de Acţiune privind verificarea autovehiculelor înmatriculate în alte state, au observat pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Timişoara, un autovehicul care, la vederea echipajului de poliţie, ar fi efectuat un viraj brusc şi nejustificat către dreapta. Poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului, reuşind blocarea acestuia pe strada Anton Seiller. În momentul opririi, din autoutilitară au coborât doi bărbaţi, care au încercat să fugă de la faţa locului. În urma intervenţiei prompte a poliţiştilor, conducătorul auto, respectiv un bărbat de 36 de ani, a fost prins, imobilizat şi încătuşat”, a transmis IPJ Timiş.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculului, eliberate de autorităţile franceze, aparţineau unui alt autoturism.
În interiorul autoutilitarei au fost descoperiţi 16 saci de culoare albă conţinând sume considerabile de bani.
”Investigaţiile ulterioare au confirmat faptul că banii ar proveni dintr-un furt comis la sediul central al Poştei Române din Timişoara, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 10 milioane de lei. Cauza a fost preluată de către Serviciul de Investigaţii Criminale, cercetările efectuându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş”, a mai precizat IPJ Timiş.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.
Filmul evenimentelor de depistare a furtului celor 10 milioane de lei și capturarea unuia dintre suspecți
Filmul evenimentelor
Duminică 1 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a organizat o conferință de presă și a prezentat filmul evenimentelor, privind depistarea furtului celor 10 milioane de lei de la Poșta Timișoara.
La eveniment au fost invitați și cei doi polițiști care l-au prins pe unul dintre infractori. Agent șef principal, Bogdan Chiriac, și agent șef adjunct, Alexandru Oprescu, au povestit cum au depistat în noapte furtul banilor și cum l-au capturat pe unul dintre suspecți.
Chestor de poliție, Alin Petecel, șeful Inspectoratului de Poliție Timiș, a mărtutisit că cei doi polițiști au dat dovadă de profesionalism, tact și fler în capturarea celor doi infractori.
Este de remarcat implicarea și modul responsabil în care ei și-au executat atribuțiunile de serviciu și, bineînțeles, simțul datoriei împlinite.
“Îi felicit și le mulțumesc încă o dată, fiindcă fac onoare poliției Timiș.
Suntem mândri că îi avem între noi și numai cu polițiști de categoria lor comunitatea timișoreană este mai sigură”, a fost mesajul chestorul Petecel.
În noaptea de 31 mai e la ora 3.00, polițiștii Biroului de la Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului rutier Timiș aflați în timpul serviciului a observat pe strada Nicolae Titulescu din Timișoara o mașină care la vederea echipajului a executat un viraj scurt și nejustificat către dreapta.
Agentul Bogdan Chiriac a povestit că acest fapt i-a determinat să înceapă urmărirea mașinii. Polițiștii cunoșteau foarte bine zona, au luat-o înainte pe altă cale și au așteptat mașina la capătul străzii pe care ei au început să fugă.
Infractorii au parcat oblig pe partea carosabilă, au coborât din autoutilitară și au fugit în direcția opusă.
Unul dintre ei a fost somat și imediat acesta s-a supus. Polițiștii l-au imobilizat, încătușat și dus la mașina poliției. Autoutilitara infractorilor avea o plăcuțe cu nume francez. Polițiștii au cerut identitatea infractorului.
“Am fost surprins când am văzut în mașină mai mulți saci de rafie cu etichete. Mi-am dat seama că nu pot fi banii lor”, a spus Bogdan Chiriac.
Cei doi polițiști au cerut sprijin de la inspectorat.
“Cu mare operativitate și promptitudine, colegei au venit în sprijinul nostru. Suspectul era încătușată lângă mine.
Imediat au apărut la fața locului lucrătorii de la investigații criminale. În mod surprinzător suspectul a fost cooperant și s-a supus somației și nu a ripostat cu violență. Și a declarat identitatea cu exactitate. Este cetățean român.
Atunci, pe loc nu ne-am dat seama de unde provin banii, dar a doua zi am aflat că erau destinați plății pensiilor. Suspectul nu a dat amănunte despre proveniența banilor și nici despre celălalt partener de infracțiune”, a povestit agentul Chiriac.
Chestor de poliție Alin Petecel a declarat că polițiștii de la investigații criminale au preluat cazul și fac cercetări. Deocamdată există un cerc de suspecți mai multe amănunte nu se pot da. Toți care au fost implicați în această speță vor trebui să răspundă. Suspectul are antecedente penale. Modul de operare a fost prin efracție forțarea unei uși de acces, dar mai multe amănunte nu se pot da pentru a nu afecta desfășurarea anchetei.
“În cel mai scurt timp vom clarifica toate aspectele. Date fiind datele problemei, dacă analizăm din punctul de vedere al prejudiciului, nu cred că putem vorbi de o speță de genul acesta până în acest moment în România.
Dat fiind destinația banilor, înțelegem în ce dificultate ar fi fost seniorii care trebuiau să primească pensiile și nu le primeam. Colegii noștri au demonstrat că au făcut o faptă de mare ispravă.
Poliția Timiș a demonstrat încă o dată că are resurse care să îi liniștească pe cetățeni că polițiștii știu să și facă datoria cu conștiențiozitate”, a concluzionat șeful IPJ Timiș.
Amintim că, la data de 31 mai 2025, poliţiştii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Timiș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în baza Planului de Acțiune privind verificarea autovehiculelor înmatriculate în alte state, au observat pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Timișoara, un autovehicul care, la vederea echipajului de poliție, ar fi efectuat un viraj brusc și nejustificat către dreapta.
Polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, reușind blocarea acestuia pe strada Anton Seiller. În momentul opririi, din autoutilitară au coborât doi bărbați, care au încercat să fugă de la fața locului. În urma intervenției prompte a polițiștilor, conducătorul auto, respectiv un bărbat de 36 de ani, a fost prins, imobilizat și încătușat.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului, eliberate de autoritățile franceze, aparțineau unui alt autoturism.
În interiorul autoutilitarei au fost descoperiți 16 saci de culoare albă conținând sume considerabile de bani. Investigațiile ulterioare au confirmat faptul că banii ar proveni dintr-un furt comis la sediul central al Poștei Române din Timișoara, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 10 milioane de lei.
Cauza a fost preluată de către Serviciul de Investigații Criminale, cercetările efectuându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.