Acasă Eveniment 2012, un an aniversar pentru Aquatim şi pentru Timişoara

2012, un an aniversar pentru Aquatim şi pentru Timişoara

459
DISTRIBUIȚI

2012 este un an aniversar pentru Aquatim şi pentru Timişoara. În 26 octombrie 1912, a fost pusă în funcţiune prima staţie de epurare din Timişoara, una din primele din România. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a precizat că a fost o realizare remarcabilă, atât din punct de vedere al tehnologiei, cât şi al managementului de proiect. Chiar şi după standardele de astăzi, a fost o lucrare de mare anvergură, mobilizând resurse considerabile. De reuşita acestui proiect se leagă în mare parte numele lui Stan Vidrighin, cel care a realizat, doi ani mai târziu, şi sistemul de alimentare cu apă al Timişoarei. După o sută de ani de la punerea sa în funcţiune, staţia de epurare a trecut printr-un proces complet de retehnologizare, graţie unui
proiect cu finanţare europeană, prin programul
ISPA. Pusă în funcţiune în vara anului 2011, noua staţie de epurare are o capacitate maximă de preluare a apei uzate de 3.000 l pe secundă, poate procesa, zilnic, 155 tone de nămol şi poate deservi 440.000 de locuitori. Tehnologia
modernă folosită asigură respectarea cerinţelor de mediu atât din legislaţia europeană, cât şi din cea românească.
“Comparând mărimea şi obiectivele celor două proiecte, raportate la contextul istoric respectiv, anumite paralele sunt inevitabile. Poate mai vizibil decât în alte domenii, în zona tehnică existenţa unor baze, a unui precedent este premisa unei dezvoltări pe măsură, tradiţia asigurând atingerea unor standarde ridicate. Mergând mai departe, deschiderea spre inovaţie, spre tehnologii noi şi orientarea către investiţii pe termen lung este o continuare a drumului
început de Stan Vidrighin. Rădăcinile sunt cele
din care creştem, să nu uităm. “Cu prilejul centenarului staţiei de epurare, Aquatim va pregăti, de-a lungul anului, mai multe acţiuni, menite să aducă în atenţia timişorenilor
un moment important din trecut, dar şi activitatea companiei din prezent şi proiectele de dezvoltare ale regiunii. În anul 2012 vom fi, şi în acest fel, mai aproape de consumatorii noştri”, a spus Ilie Vlaicu.

Comentarii

comentarii