Acasă Actualitate 26 ianuarie 1989 – ziua în care au fost puse în vânzare...

26 ianuarie 1989 – ziua în care au fost puse în vânzare primele exemplare Dacia 500 Lăstun! Singurul autoturism interzis de ANPC

DISTRIBUIȚI
Foto: Piclisan Adrian

Muzeul Național al Banatului Timișoara prezintă un souvenir istoric: data de 26 ianuarie 1989 – ziua în care au fost puse în vânzare primele exemplare Dacia 500 Lăstun!

Lăstunul produs la Timișoara era un autoturism românesc de mici dimensiuni, care s-a fabricat între anii 1988 și 1991. Denumirea acestuia provine de la numele păsării lăstun (delichon urbicum). Producția a avut loc la fabrica Tehnometal, înființată în 1879 de maistrul Mihály Bozsák, devenită ulterior Întreprinderea de Autoturisme Timișoara.

Conceptul inițial prevedea un autoturism economic pentru transportul urban cu o capacitate maximă de 2+2 persoane (2 adulți și 2 copii), un consum mic de până la 3 litri /100 km și o viteză maximă de 70 km/h. Rezultatul însă, nu a fost cel dorit. Consumul s-a ridicat la 8 litri la sută, caroseria prezenta multiple defecte de montaj, iar prețul depășea 50.000 lei (bugetul initial era 25.000 lei).

Un lucru interesant: Dacia 500 este singurul autoturism interzis circulației de către Protecția Consumatorului, astăzi fiind cumpărat doar de colecționari. Până în 1991, când a fost oprită producția, pe poarta uzinei au ieșit 6.500 de mașini – explică cercetătorii de la MNaB Timișoara.

Comentarii

comentarii