Acasă Eveniment 28 de migranți depistați în ultimele 24 de ore, la frontiera cu...

28 de migranți depistați în ultimele 24 de ore, la frontiera cu Ungaria

459
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Vărșand și  Nădlac II au depistat 28 de cetăţeni din Afganistan, Pakistan și Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi în patru automarfare încărcate cu diverse bunuri.

În data de 13.07.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean grec, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Grecia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cabluri de cupru, piese de calculator, ulei de măsline și produse pentru iluminat, pe ruta Grecia-Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani.

Acțiuni asemănătoare au avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a trei ansambluri rutiere, conduse de un cetățean turc și doi români. Conform documentelor de însoţire a mărfii, aceştia transportau colete cu mobilă, obiecte sanitare și accesorii auto pentru societăți din Franța și Cehia.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre mărfurile transportate, douăzeci de persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan și Turcia, cu vârste cuprinse între 15 și 37 de ani.

Tot ieri, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, judeţul Arad, au observat, la aproximativ 1.500 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, în vârstă de 18, respectiv 35 ani.

În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii