Acasă Actualitate 29 mai: Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor

29 mai: Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor

DISTRIBUIȚI

Joi, 29 mai, la 40 de zile după Praznicul Învierii Domnului, Biserica sărbătoreşte Înălţarea Domnului, o mare sărbătoare creştină.

Înălțarea Domnului este sărbătorită în acest an de Biserică în ziua de 29 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști). Biserica sărbătorește Înălțarea într-o zi de joi, înainte de Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă și mare, care covârșește mintea omenească, și vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a așezat-o, adică a lui Dumnezeu, spune Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom).

Astăzi neamul omenesc iarăși s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmășia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârșit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aștepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăși se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaș al oamenilor, ci pentru că robul era ușuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulțumit.

Dumnezeu Se mâniase pe noi și noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi și a împăcat amândouă părțile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa.

“Ce trebuie să zic? Cum să mă exprim? Această nevrednică omenire, cea mai fără de minte decât toate, s-a ridicat astăzi peste toate. Astăzi îngerii au văzut ceea ce de mult doreau să vadă. Astăzi arhanghelii privesc cele pe care de mult așteptau să le vadă. Ei au văzut natura noastră strălucind de pe Tronul cel împărătesc, strălucind în slava și frumusețea cea nemuritoare. Căci acum, când natura omenească i-a covârșit cu cinstea, ei totuși se bucură, așa cum mai înainte jeleau înjosirea noastră. Deși heruvimii alungaseră omenirea din rai, totuși jeleau soarta ei”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Înălțarea Domnului)

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la Înălțarea Domnului și ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfințită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.

“Eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român” sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe.

 

Comentarii

comentarii