
Alături de alte grupuri de dansuri din regiune, pe scenă va urca și ansamblul de dansuri “Gutedel Rekasch”, înființat în 2023. Gutedel Rekasch, cel mai tânăr ansamblu de dansuri german din Banat, este condus de către instructorul Desideriu Tiberiu Palikucsan și susținut de Primăria Recaș și de Cramele Recaș.
Ansamblul de dansuri Gutedl a fost înființat datorită sprijinului unor părinți inimoși și implicați, care au apreciat cultura și tradițiile șvabilor din Recaș și care și-au dorit ca generația copiilor lor să ducă mai departe tradiția, în memoria șvabilor, care acum 300 de ani au colonizat această regiune și au contribuit la dezvoltarea Recașului.
Evenimentul din 22 iunie este organizat de Desideriu Tiberiu Palikucsan, cu sprijinul Forumului German al Tineretului Bănățean (FGTB), al Primăriei Recaș și al Cramelor Recaș.