4,5% din PIB este finanțarea sănătății din surse publice în România în 2024 nemodificată față de 2023 și aproape egală cu nivelul din 2018. Asta în timp ce media europeană a cheltuielilor publice pentru sănătate este de 9% din PIB.
Speranța de viață a românilor este a treia cea mai scăzută din UE: 75,3 ani față de 80,7 ani media europeană.
Un român ajuns la 65 de ani fie bărbat, femeie mai are în față doar patru ani de viață sănătoasă, de două ori mai puțini față de media europeană.
Caravana Votez pentru Sănătate a ajuns la Timișoara, joi 5 septembrie, la Iulius Congress Hall, unde a avut loc dezbaterea “Sănătatea Nouă pentru Români – cum prioritizăm domeniul sănătății?”, în cadrul unei serii de 9 dezbateri la nivel regional și local.
La Timișoara a fost a șaptea dezbatere din cadrul campaniei, după București, Iași, Buzău, Craiova, Cluj-Napoca și Suceava.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților centrale, locale și regionale din Timiș, cu reprezentanți ai pacienților și medicilor.
Mesajul întâlnirii a fost că 2024 este un an electoral intens, cu runde de alegeri. În contextul alegerilor, atenția sporită a publicului şi a viitorilor decidenţi faţă de domeniul sănătății reprezintă o extraordinară oportunitate de a convinge că sănătatea românilor este o prioritate.
Prof.univ.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara, a atenționat că este nevoie de o finanțare de 9% din PIB pentru sănătate.
Mai grav este că se impune contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Nu există o negociere între spitale și casele de asigurări.
“Trebuie să negociem, să fie o negociere reală pe nevoile reale ale spitalelor și pacienților. Această situație se perpetuă de 20 de ani, dar acum costurile sunt foarte mari. Trebuie să fim conștienți că fără bani nu poți avea o sănătate adecvată.
E nevoie de o finanțare de 9% din PIB, fiindcă banii sunt insuficienți în acest moment pentru funcționarea eficientă a sistemului de sănătate”, a fost mesajul prof. Oancea.
Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), a declarat:
“Pacienții români au nevoie să simtă că beneficiază de îngrijiri la standarde europene indiferent de locul din care provin, fiecare vorbim de București, Timișoara sau alte localități din România din mediul urban sau rural.
Este vital să înțelegem provocările cu care se confruntă nu doar pacienții, ci și medicii reprezentanții spitalelor și farmaciștii. Doar dintr un efort comun implicând și autoritățile locale și centrale putem găsi soluțiile necesare pentru o sănătate nouă pentru toți pacienții”.
99% dintre români consideră că sănătatea trebuie să fie o prioritate pe agenda publică, potrivit studiului Sănătatea ca prioritate în România.
Campania Votez pentru Sănătate este o inițiativă a societății civile, susținută la acest moment de 31 de organizații. 16 dintre ele sunt asociații de pacienți și ONG-uri, care reprezintă vocea pacienților români.
Cu acest prilej, la Timișoara, s-a promovat manifestul campaniei Votez pentru sănătate care prevede nouă principii cheie!
- 9% pentru sănătate din produsul intern brut
- Eficientizarea finanțării sănătății și a colectărilor la Fondul de Asigurări de Sănătate.
- Transparentizarea cheltuielilor din sănătate și folosirea unor indicator de performanță.
- Abordarea proactivă și multianuală a modului de finanțare a sănătății.
- Pentru pacienți fiecare zi contează accesul timpurilor la serviciile prevenție și diagnostic la servicii medicale și la medicamentele și tehnologiile medicale salvatoare de vieți est vital.
- Reducerea deceselor cauzate de bolile prevenibile și tratabile pentru a atinge o speranță de viață la nivelul european prin educație, prevenție, acces la timp la tratamentul salvator.
- Digitalizarea sănătății.
- Personalul medico-sanitar trebuie să rămână în România.
- Redefinirea și valorizarea rolului medicilor și farmaciștilor.