Acasă Actualitate 31 de ani! Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie din...

31 de ani! Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie din Timișoara

DISTRIBUIȚI

La sediul Facultății de Teologie din cadrul UV Timișoara, a avut loc deschiderea noului an universitar 2024-2025, iar evenimentul a început cu slujba Acatistului Mântuitorului.

Aceasta a fost susținută de către părinții profesori Rafael Povârnaru și Alin Scridon, apoi în prezența prof. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie și a pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial, a avut loc un moment festiv.

„Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan este preocupat de bunul mers al învățământului teologic din Timișoara și de formarea viitorilor preoți ai Bisericii noastre. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa, ca teolog si arhipăstor, ne pune la dispoziție un material substanțial pentru profesori și studenți, prin volumele pe care le-a editat recent: Omul, comoară a lui Dumnezeu și Crede.

Dumnezeu se ține de cuvânt. V-aș îndemna să cercetați aceste cărți, deoarece una este de substanță antropologică, iar cealaltă de substanță hristologică, chiar pnevmatologică”, a precizat pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial.

În cuvântul adresat studenților prof. univ.dr.  Dana Percec a spus: „Începând din acest an, facultatea noastră poartă numele de Facultatea de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie, iar specializarea Teologie face parte dintr-un nou departament.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marinel Gabriel Pirtea, vă urează tuturor studenților bun venit și succes în noul an universitar. Studenților le recomandă să urmeze cu înțelepciune cursurile și sfaturile profesorilor pentru o pregătire temeinică în cariera aleasă”.

Moderatorul evenimentului a fost pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga, coordonatorul Facultății de Teologie din Timișoara.

„Ne rugăm bunului Dumnezeu pentru ca noul an să fie binecuvântat și, pe de altă parte, ne bucurăm pentru prezența voastră aici. Îi primim cu drag pe cei care au venit în anul întâi și au avut curajul să pășească spre studiul Teologiei, un studiu pe care îl veți descoperi de acum înainte, timp de patru ani, poate șase, poate chiar mai mult, ca fiind un studiu care implică atât mintea, cugetul, cât și duhul.

De aceea am început cu o rugăciune, amintindu-l aici pe Sfântul Isaac Sirul, care spune foarte frumos că: mințile noastre iau forma lumii în care trăim, a mediului în care ne aflăm. Este important ca, atunci când studiem Teologia, mediul în care trăiește mintea noastră să fie unul al rugăciunii și să aibă cel puțin două repere, care au fost și ele pomenite în rugăciune: David și Solomon.

Frumusețea și puterea cuvântului, precum și frumusețea și puterea înțelepciunii sunt daruri pe care suntem chemați să le împărtășim lumii în care trăim.”, a precizat părintele profesor Constantin Jinga.

Au participat la deschidere părinții profesori, cadre universitare și studenții. De asemenea, corul Facultății de Teologie, dirijat de pr. lect. drd. Laurian Popa, a interpretat un buchet de imne religioase.

„Mărturisesc că această alăturare între Teologie și filozofie, precum și între Teologie, istorie și celelalte științe umaniste, îmi dă sentimentul unei reîntoarceri acasă.

Filozoful Aristotel, cu aproximativ 300 de ani înainte de Hristos, a folosit termenul ‘teologie’ când a afirmat că rolul metafizicii este de a descoperi principiile teoretice ale existenței. Dacă cineva identifică principiul individual, ca persoană implicată în acea teorie, aceasta s-ar numi teologie.

Astfel, această conviețuire între teologie și celelalte discipline nu este doar una istorică și conjuncturală, ci este una de substanță. Teologia, ca domeniu, este studiul retragerii în sine, al liniștirii și al căutării isihiei. În același timp, istoria și filosofia, ca științe ale discursului și ale raționalizării temporalității noastre, se îmbină armonios de-a lungul timpului.

Una dintre obsesiile poeților și filosofilor medievali și renascentiști era relația dintre otium și negotium — între a fi în tine însuți și a fi în cetate. Și din această perspectivă, vedem că aceste domenii fac casă bună împreună.”, a precizat prof. univ. dr. Claudiu Mesaroș, coordonator al  Centrului de Cercetare în Istoriografie Filozofică.

În acest an, la Facultatea de Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-au înscris 27 de studenți la programele de licență, dintre care o parte  aflați la prima facultate, iar ceilalți la a doua. De asemenea, pentru cursurile de masterat au fost ocupate 17 locuri.

După festivitatea de deschidere, cadrele didactice s-au reunit pentru a discuta diverse aspecte legate de cultură, administrare și organizarea orarului. Totodată, conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan a susținut primul curs din acest an universitar.

Admiterea la programele de masterat din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie se face prin concurs, indiferent de forma de învățământ, pe baza probelor stabilite prin regulament, care vizează testarea cunoștințelor de specialitate și a capacităților cognitive.

Catedra de Teologie Ortodoxă a Universității de Vest din Timișoara a fost înființată în 1993, ca urmare a unui acord încheiat între Arhiepiscopia Timișoarei și rectoratul Universității de Vest.

 

 

Comentarii

comentarii