Acasă Politica 38 dintre cei 42 de primari ai PDL din Caraş-Severin îl însoţesc...

38 dintre cei 42 de primari ai PDL din Caraş-Severin îl însoţesc pe Frunzăverde în PNL

DISTRIBUIȚI

Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ Caraş-Severin, a anunţat că 38 dintre cei 42 de primari ai PDL din judeţ îl vor urma în PNL. Totodată, senatorul democrat-liberal Iosif Secăşan a anunţat că se înscrie şi el în formaţiunea condusă de Crin Antonescu, informează România TV.

 

Întâlnirea primarilor PDL cu Sorin Frunzăverde a avut loc la sediul Consiliului Judeţean şi a durat foarte puţin, în comparaţie cu reuniunea organizată de către Emil Boc. Întâlnirea lui Boc şi Oltean cu primarii a început la ora 10.00 şi a durat circa două ore, la sediul PDL Caraş-Severin

Frunzăverde a convocat primarii, la sediul CJ, imediat după încheierea întrevederii cu Boc. O parte dintre primari au participat la ambele întruniri, pentru a decide în cunoştinţă de cauză înainte să ia o decizie legată de viitorul lor politic.

„38 de primari au confirmat că vor candida din partea USL, unul dintre ei va lua o decizie luni, iar trei dintre ei vor rămâne la PDL. Nu am făcut şi nu fac nicio presiune asupra nimănui. Mă aşteptam ca un număr covârşitor de primari să urmeze demersul meu politic, nu este o noutate pentru mine având în vedere actul administrativ făcut împreună în aceşti ani, dar şi actul guvernamental în această perioadă nu a fost unul, cel puţin financiar, orientat spre susţinerea administraţiilor locale. Dimpotrivă, a fost unul ultracentralizat, resursa financiară fiind alocată ministerelor şi agenţiilor. Nu am hotărât încă modul în care cele trei grupări vor fi reprezentate în Consiliul Judeţean, dar pot să vă spun că acum vorbim de două grupări, şi anume PNL şi PSD”, a declarat Sorin Frunzăverde vineri la Reşiţa. Sorin Frunzăverde, liderul organizaţiei PDL Caraş-Severin şi preşedinte al Consiliului Judeţean, a anunţat că va candida la alegerile locale din iunie din partea USL în calitate de membru al PNL

Comentarii

comentarii