
Duminică 4 mai este Ziua Națională a Inimii (ZNI), eveniment inițiat de Academia de Științe Medicale în 1996, iar în 2011 a fost introdus în calendarul campaniilor IEC.
ZNI abordează an de an factorii de risc și protecție privind sănătatea cardiovasculară, ce pot fi influențați prin schimbări în stilul de viață la nivel individual sau comunitar.
Principalii factori de risc pentru inimă și sistemul cardiovascular sunt tensiunea arterială crescută, colesterolul ridicat, diabetul, lipsa activității fizice susținute, obezitatea, fumatul, alcoolul. Alți factori de risc pot fi istoricul familial, vârsta, sexul și dieta.
Principalii indicatori ai unei inimi sănătoase sunt ritmul cardiac (pulsul) reprezintă frecvența de contracție a inimii, valoarea normală ar trebui să fie cuprinsă între 60 și 100 de bătăi pe minut.
Tensiunea arterială este parametrul vital care ne oferă informații despre presiunea exercitată de sânge asupra pereților arterelor în funcție de fazele de contracție ale inimii (TA sistolică = măsoară presiunea arterială când mușchiul inimii se contractă / TA diastolică = măsoară presiunea mușchiului cardiac relaxat). O tensiune peste valorile normale pot duce la un atac de cord sau accident vascular cerebral .
Academia de Științe Medicale atenționează că adoptând mici schimbări în viața noastră, putem să reducem riscul de boli cardiovasculare, să ne îmbunătățim calitatea vieții și să stabilim un bun exemplu pentru generația viitoare.
Renunțarea la fumat. Există medicamente, tratamente și soluții care pot face renunțarea la fumat mult mai ușoară.
Dietă echilibrată înseamnă: nivel scăzut de grăsimi saturate (din carne grasă, untură, smântână, prăjituri și biscuiți); surse mai sănătoase de grăsime (pește gras, nuci, semințe și ulei de măsline); nivel scăzut de sare; mai puțin de 6 g/ zi (1 linguriță); nivel scăzut de produse zaharoase rafinate; multe fibre și alimente integrale; multe fructe și legume – cel puțin 5 porții de fructe și legume pe zi.
Sport regulat. Adulților li se recomandă să facă cel puțin 30 de minute de activitate moderată pe zi, cum ar fi mersul cu bicicleta sau mersul pe jos.
Greutate sănătoasă. O combinație de exerciții fizice regulate și o dietă sănătoasă contribuie la menținerea unei greutăți care să nu pună sănătatea în pericol (Indice de Masă Corporală – IMC – sub 25).
Reducerea consumului de alcool. Recomandarea este de a consuma maxim o unitate de alcool pe zi. O unitate de alcool este aproximativ echivalentă cu 330 ml de bere sau 40 ml de tărie sau un pahar de vin (125ml) – atenționează medicii cardiologi de la
Academia de Științe Medicale.