Acasă Actualitate 4 rețete de cafea pentru vară

4 rețete de cafea pentru vară

DISTRIBUIȚI

Dacă ești băutor de cafea, sigur te interesează să afli ce fel de băuturi pe bază de cafea poți savura în acest sezon. În materialul pe care urmează să îl citești îți vom prezenta cele mai populare, dar și cele mai savuroase rețete de băuturi pe bază de cafea, pe care poți să ți le prepari singur acasă, cu ajutorul unui aparat de cafea Philips sau cu un orice alt dispozitiv pe care îl ai acasă.

În timpul sezonului cald, hidratarea este esențială, așa că niște rețete cu băuturi pe bază de cafea, care să te răcorească, sunt binevenite în acest moment. Pe lângă aceste tipuri de băuturi, despre care vorbim imediat, nutriționiștii și medicii te sfătuiesc să bei și cantități mari de apă, ceaiuri calde sau reci și sucuri naturale.

4 rețete de cafea pentru vară

Te invităm să afli cum poți să prepari singur acasă câteva rețete de cafea pentru vară, care poate că vor deveni preferatele tale.

  1. Cafea cu înghețată de mentă

Dacă vrei o combinație de cafea și dulce, cafeaua cu înghețată și mentă este ideală în acest sens. Menta îi va oferi un gust răcoritor, așa că hai să îți povestim cum se prepară. Vei avea nevoie de cafea espresso și înghețată cu mentă. De asemenea, dacă vrei să o decorezi, poți să folosești ciocolată, pe care o vei rade deasupra cafelei. Prepară o cafea espresso la un aparat de cafea Philips sau la orice alt fel de aparat de care ai avea acasă, pune înghețata într-un pahar și apoi adaugă cafeaua călduță. Următorul pas este să amesteci toate ingredientele și să razi ciocolată, în cazul în care îți dorești acest lucru.

  1. Espresso tonic

Espresso tonic este o altă rețetă de cafea pe care o poți savura vara și care are un efect răcoritor și tonic incredibil. Această rețetă este incredibil de simplu de preparat. Avem nevoie de app tonică, de lămâie, de niște cuburi de gheață și de cafea espresso. Așa cum îți spuneam, nu e deloc greu să o prepari. Pune apa tonică și câteva cuburi de gheață într-un pahar, adaugă un shot de cafea espresso și o felie de lămâie și apoi amestecă-le pe toate până se omogenizează, iar la final adaugă o felie de lămâie. Și asta e tot, nu-ți mai rămâne decât să o savurezi.

  1. Frappe

Frappe-ul este o băutură pe bază de cafea extrem de populară și apreciată pe care de regulă o comanzi la terasă sau pe plajă, așa că de ce să nu te bucuri de ea chiar la tine acasă. Are un gust extrem de bun, te răcorește și este o opțiune foarte bună pentru zilele toride de vară. În ceea ce privește ingredientele, vei avea nevoie de cafea instant, de apă, de câteva cuburi de gheață, de zahăr, de lapte, de frișcă și sos de caramel sau de ciocolată, în funcție de preferințele tale. Pune într-un blender sau într-un shaker două linguri de cafea solubilă, o ceașcă cu lapte sau cu apă și o linguriță sau două de zahăr. Amestecă-le pe toate până când observi că se topește zahărul și pune-le într-un pahar în care ai adăugat câteva cuburi de gheață. Acum nu mai rămâne decât să decorezi frappe-ul cu frișcă și sosul de caramel sau de ciocolată. În cazul în care vrei să fie și mai dulce, poți să adaugi și înghețată.

  1. Cafea cu lămâie

Lămâia este foarte răcoritoare și revigorantă și merge de minune cu cafeaua. Avem nevoie de cafea, apă tonică și un sfert de cană cu suc de lămâie și bineînțeles câteva cuburi de gheață, zahăr sau miere pentru a o îndulci. Prepară cafeaua într-un Philips aparat de cafea sau orice aparat de cafea ai acasă, lasă-o să se răcească și apoi adaugă cafeaua, sucul de lămâie și mierea sau zahărul într-un blender sau într-un shaker. Amestecă-le, apoi toarnă-le pe toate într-un pahar în care ai pus cuburile de gheață și apa tonică.

Încearcă-le și bucură-te de o vară mai răcoroasă.

Comentarii

comentarii