Acasă Actualitate 50 de euro amendă pentru fumatul în Iulius Mall Timişoara

50 de euro amendă pentru fumatul în Iulius Mall Timişoara

606
DISTRIBUIȚI

nu fumatDin 2 februarie
Penalitatea va fi achitată la casieria Centrului Comercial “Iulius Mall”, în termen de trei zile, la cursul de schimb al BNR
“Este strict interzis fumatul în cadrul spaţiilor comune ale Centrului Comercial “Iulius Mall” Timişoara, precum şi în orice spaţiu din cadrul centrului comercial, cu excepţia locurilor special amenajate pentru fumat şi marcate corespunzător. În cadrul spaţiilor închiriate, fumatul este permis numai în cazurile expres prevăzute de Legea 349 din 2002, cu completările şi modificările ulterioare şi sub condiţia respectării integrale a condiţiilor obligatorii impuse de prevederile legale”, este noua clauză la Ghidul Chiriaşului, impusă de SC “Iulius Mall” Timişoara tuturor agenţilor economici din cadrul centrului comercial, începând de marţi, 2 februarie.

Mall-ul timişorean merită laude

Iată că “Iulius Mall” Timişoara oferă un exemplu demn de urmat şi de celelalte hypermarket-uri din Timişoara, unde se fumează în draci, în perimetrul cafenelelor, iar fumul greu şi înecăcios se împrăştie şi nefumătorii sunt obligaţi să îl inhaleze. Patronii barurilor şi chelnerii, într-un mod tacit, acceptă să se fumeze şi chiar pun farfurii pe mese pentru scrum sau alţii cu mai mare tupeu lasă chiar scrumiere fără jenă pe mese, încălcând astfel Legea 349, şi încurajând consumul de tutun. Astfel, încearcă să nu îşi piardă o mare parte din clientelă. Uniunea Europeană este şi mai dură cu fumatul, din cauză că anual mor din cauza otrăvurilor din ţigară sute de mii de oameni, iar cheltuielele cu tratarea bolilor cauzate de fumat sunt foarte mari. Prin urmare, UE va interzice în totalitate consumul de ţigări în orice spaţiu public închis. Legea 349 din 2002 românească este încă destul de permisivă şi stabileşte doar unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin restrângerea fumatului în spaţii publice închise. Totuşi, “Iulius Mall” Timişoara merită laudele, fiindcă a decis să pună în aplicare o lege în totalitate, lege care nu se respecta până în 2 februarie, de către unii agenţi economici din cadrul centrului comercial.

Amenda poate ajunge până la 50.000 de lei

În cazul în care chiriaşul-locatarul permite sau încurajează fumatul în cadrul spaţiului deţinut sau în spaţiile comune adiacente, în alte locaţii decât cele special amenajate, va fi obligat să plătească 50 de euro drept penalitate. Constatarea abaterilor va fi făcută de către reprezentantul “Iulius Mall” pe bază de proces verbal, iar în cazul în care cel prins asupra faptului nu va semna documentul, acesta va fi semnat numai de către reprezentantul “Iulius Mall”, în prezenţa unui martor. Penalitatea va fi achitată la casieria Centrului Comercial “Iulius Mall”, în termen de trei zile, la cursul de schimb al BNR. “Având în vedere că acestă modificare a prevederilor Ghidului Chiriaşului intră în vigoare începând cu 2 februarie, vă rugăm să luaţi toate măsurile necesare în vederea respectării acestor prevederi”, se arată document.
Conform Legii 349, se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de stat şi private, dar este permis în spaţii special amenajate pentru fumat, cu respectarea unor condiţii obligatorii. Spaţiul trebuie să fie construit astfel încât să deservească fumatul şi să nu permită patrunderea aerului viciat în spaţiile publice inchise;
să fie ventilat, dotat cu scrumiere şi extinctoare şi să fie amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, privind prevenirea şi stingerea incendiilor; să fie marcate, la loc vizibil, cu unul dintre următoarele indicatoare prin care să se indice «Spaţiu pentru fumători», «Loc pentru fumat», «Cameră de fumat», «Încăpere în care este permis fumatul». Persoanele responsabile din instituţii vor elabora şi vor pune în aplicare regulamente interne prin care să delimiteze spaţiile în incinta cărora este permis fumatul de cele în care este interzis fumatul, prin marcarea cu indicatoare prin care să se indice: «Fumatul interzis» sau folosirea semnului internaţional, respectiv tigareta barată de o linie transversală.
Barurile, restaurantele, discotecile şi alte spaţii publice cu destinaţie similară vor delimita şi vor asigura ventilaţia spaţiilor destinate fumătorilor, astfel încât aerul poluat să nu pătrundă în spaţiul pentru nefumatori. În caz de nespectare a prevederilor acestei legi, amenda contravenţională poate ajunge până la la 50.000 de lei.

Comentarii

comentarii