Furtuna de vineri noapte a adus în Stația de epurare din Timișoara a Aquatim debite de peste 90 de mii de metri cubi de apă pe oră, timp de 4 ore, în condițiile în care stația este proiectată să preia și să trateze maxim 10 mii de metri cubi pe oră.
Din cauza acestei situații, stația de epurare a fost la un pas de tragedia de a fi inundată și de a fi afectate grav echipamente și pompe. Evenimentele negative care s-au derulat nu s-au oprit aici. Furtuna a antrenat în canalizare bucăți de lemne și de fier beton care au rupt acționarea mecanică a unui grătar mare. Din cauza întreruperilor de curent, funcționarea pompelor a fost și ea afectată.
Șeful staței de epurare a explicat:
„Din momentul în care se anunță avertizări de furtună, mobilizăm tot personalul stațiilor din aria de operare și toate echipajele de intervenție în teren.
Facem tot ce este omenește posibil fiind ajutați și de tehnologia pe care o deținem și care este una de vârf. Dar trebuie înțeles că suntem depășiți de forța naturii, de volumele uriașe de apă care ajung în stație, dar și de cantitatea mare de deșeuri antrenată, de ordinul a zeci de tone în câteva ore.
Servețelele umede sunt pe primul loc, dar și lemnele, frunzele uscate, materialele de construcții, nisip, grăsimi sunt pe lista cu deșeuri care pun probleme. E nevoie să conștientizăm, să nu se mai arunce aceste gunoaie la canalizare. Altfel, vom avea probleme din ce în ce mai mari.”