Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Publică, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 10.00, au observat pe Strada I. Văcărescu, între Bdul Regele Carol I și T. Vladimirescu, un bărbat care împingea un cărucior de copil în care avea un obiect învelit în folie de plastic.
Cel în cauză mai fusese depistat cu o zi înainte împreună cu alți doi bărbați având asupra lor un tomberon cu mai multe țevi din cupru, pe care au declarat că le-au sustras din clădirea fostului Ștrand Termal, motiv pentru care polițiștii locali l-au verificat din nou.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani, din județul Dolj, ducea în cărucior un malaxor electric în stare de funcționare, pe care a declarat că l-ar fi găsit în parcul de pe Bdul Vasile Pârvan, între Podul Michelangelo și Podul Mihai Viteazul. Pentru că acest aspect ridică semne de întrebare și pentru că existau suspiciuni că bunul ar fi sustras, cel în cauză a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 1.