Acasă Actualitate A continuat circul la Săcălaz. Primarul Nicu Viorel și-a eliminat opoziția din...

A continuat circul la Săcălaz. Primarul Nicu Viorel și-a eliminat opoziția din Consiliul Local, fără a mai aștepta după punctul de vedere al prefecturii

DISTRIBUIȚI

Vineri, 7 ianuarie, a continuat circul de la Săcălaz. Primarul Nicu Viorel (PMP) a înaintat Consiliului Local propuneri de încetare a mandatului înainte de termen pentru șapte dintre consilieri locali din opoziție. La ședință a participat inclusiv secretarul general al Instituției Prefectului – Județul Timiș, Mircea Băcală, cel care a cerut amânarea unor decizii până se pronunță și instituția pe care o reprezintă. Poziția prefecturii ar urma să fie transmisă cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Permanent au fost discuții și probleme la Săcălaz. Am primit adresele din partea secretariatului general al comunei. Au fost mai multe ședințe extraordinare de îndată la care consilierii nu au participat, iar absențele au fost considerate nemotivate, deci s-ar considera că și-au pierdut mandatul. Urmează să primiți și o opinie din partea Instituției Prefectului. Recomandarea, rugămintea Instituției Prefectului este să amânați pronunțarea până va veni o poziție a Instituției Prefectului vizavi de plângerile legate de modalitatea de convocare a acelor ședințe. Ieri (joi – n.r.) am început studierea plângerilor consilierilor locali. Dacă adoptați hotărârile de consiliu local, iar daca noi constatăm că sunt ilegale, va trebui sa vă cerem revocarea lor. (…) Trebuie să mai spun că sunteți un caz unic în județ, nu avem atâtea probleme nicăieri”, a spus Mircea Băcală înainte de începutul ședinței.

Primarul nu a ținut cont de această recomandare și a mers mai departe cu proiectele de hotărâre. Au fost șapte astfel de proiecte, două cuprinse pe ordinea de zi, iar cinci ca parte din ordinea de zi suplimentară. Au fost vizați: Alina Ștefania Gavrilă și Laurențiu Adrian Raita de la PSD; Cătălin Pînzariu și Sabin Emilian Ceontea de la PNL; Liviu Ioan Vasiu de la ALDE; Cosmin Ciprian Dumitrașcu și Cătălin Sfarghiu de la USR.

Nu au putut vota decât opt consilieri locali – cei șapte care sunt de partea primarului și singurul din opoziție care nu a strâns „absențe nemotivate”. Acesta din urmă a și părăsit ședința înainte de primul vot. Cei care erau vizați de propuneri nu au fost lăsați să voteze nici măcar la punctele care nu îi vizau pentru că primarul consideră că li s-a încheiat mandatul pe 30 decembrie, când a emis el dispozițiile. Astfel, cei șapte contestatari ai lui Nicu Viorel au fost „excluși” – ba cu șase, ba cu șapte voturi, în funcție de caz – iar Consiliul Local Săcălaz ar urma astfel să rămână, până la noi evenimente, în opt membri.

Disputele între consilieri și primar nu sunt deloc noi. Cei șapte „excluși” ar fi avut prea multe „absențe nemotivate” în perioada septembrie-decembrie 2021, a considerat primarul. Al optulea, validat de nici două luni, încă nu ar fi apucat să strângă numărul specificat de lege. Același primar Nicu Viorel a mai avut o tentativă de dizolvare a Consiliului Local, însă instanțele de judecată au constatat că edilul este în eroare. Acțiunea a fost pornită de primar după ce mai mulți consilieri locali refuzau să îi voteze „în orb” proiectele propuse, unele chiar ilegale. Acum, primarul s-a reorientat și a apelat la o altă strategie pentru a scăpa de aceștia.

Pentru început, ar fi de lămurit unele chestiuni. Există trei tipuri de ședințe de consiliu local: ordinare, extraordinare și extraordinare convocate de îndată. Cele ordinare trebuie anunțate cu cinci zile înainte. Cele extraordinare, cu trei zile înainte. Convocarea celor „(extraordinare) de îndată” teoretic nu are limită de timp, însă se poate realiza în cazuri de urgență majoră. Potrivit regulamentului CL Săcălaz, indiferente de tipul de ședință, absențele se pot anunța cel târziu cu o oră înainte.

Pe scurt, când cere terminarea mandatului consilierilor locali, primarul invocă art. 204, alin. 2, lit. e) din OUG 57/2019 (Codul Administrativ): „(2) Calitatea de consilier local, respectiv cea de consilier județean încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (…) e) lipsa nemotivată de la 3 întruniri ale consiliului, convocate pe durata a 3 luni calendaristice, care determină imposibilitatea desfășurării, în condițiile legii, a ședințelor ordinare și/sau extraordinare”.

Într-adevăr, consilierii locali de opoziție au „lipsit” la mai multe dintre ședințele de consiliu local din ultimele luni, însă discuțiile sunt mai nuanțate. Vorbim de ședințe de consiliu local convocate „de îndată”, cu câteva zeci de minute înainte de începere. Degeaba mai încercau consilierii locali să își justifice eventuala absență, din moment ce, potrivit regulamentului, acest lucru se poate face cu maximum o oră înainte de ora stabilită în convocator.

Un alt lucru, la prima vedere, cel puțin ciudat este faptul că o parte dintre ședințele „de îndată” la care au lipsit consilierii locali din opoziție au fost convocate în aceeași zi, la câteva ore distanță, cu alte ședințe ordinare. Ce făcea primarul? Retrăgea proiectele, pentru a relua ședințele câteva ore mai târziu, cu exact aceeași ordine de zi, doar că din ordinare sau extraordinare, ședințele deveneau „extraordinare de îndată”. De câteva ori, ne-au spus contestatarii lui Nicu Viorel, aceste proiecte erau retrase pentru că existau și reprezentanți ai prefecturii la ședințele ordinare, fiind cunoscută situația tensionată din CL Săcălaz.

Să dăm și exemple. În primul rând, probabil cel mai încurcat convocator este cel al ședințelor de Consiliu Local Săcălaz din 5 octombrie 2021. Au fost, până la urmă, trei – una ordinară și două extraordinare „de îndată”. Cele ordinare aveau pe ordinea de zi trei puncte. Cea „de îndată” avea 18 puncte, printre care erau și primele trei anunțate și în pentru celelalte. Locația și ora celor două s-au schimbat prin opt dispoziții separate, emise de-a lungul unei săptămâni. Până la urmă, locația s-a stabilit la Căminul Cultural Beregsău Mare, iar ședința „de îndată” s-a ținut înainte de cea ordinară.

Ar mai fi de menționat și altele. Pentru ședința din 30 septembrie, ora 18.00, convocatorul și materialele care au însoțit proiectele de pe ordinea de zi au fost trimise, pe e-mail, la ora 17.23. Nici ședința din 22 noiembrie nu a fost mai predictibilă. Inițial, conform dispoziției din 16 noiembrie, trebuia să se desfășoare una extraordinară pe 19 noiembrie. A fost reprogramată pentru 22 noiembrie, printr-o dispoziție din 17 noiembrie. Pe 19 noiembrie, primarul anulează ședința, pentru ca în 22 noiembrie să revină și să convoace, din nou, consilierii într-o ședință „extraordinară de îndată”.

Consilierii locali din opoziție spun, de altfel, că există cel puțin cinci astfel de ședințe de consiliu local a căror convocare nu a fost legală: cele din 30 septembrie (ora 18), 5 octombrie (două – 9.30/12), 22 noiembrie (ora 15) și 9 decembrie (ora 12.30). Toate sunt convocate „de îndată”. Toate sunt printre cele pentru care există „absențe nemotivate”. Niciuna nu are trecut în preambul vreo motivare pentru urgență. Argumentele lor au fost deja trimise prefecturii.

Per total, consilierii locali au făcut și un calcul: de când le-a început mandatul s-au desfășurat 63 de ședințe de consiliu local, 34 dintre acestea fiind convocate „de îndată”. În orice caz, consilierii locali spun că și dacă au avut absențe, tot nu s-ar îndeplini cerințele articolului invocat de primar. O parte dintre absențe au fost motivate, iar cele nemotivate nu au fost cel puțin trei în trei luni diferite, în ședințe fără cvorum. Aceștia mai contestă și faptul că li s-a luat dreptul la vot încă dinainte de a fi aprobate hotărârile prin care li se încheie mandatele.

Comentarii

comentarii