Acasă Eveniment A căzut noaptea în râpă

A căzut noaptea în râpă

DISTRIBUIȚI

Un cetăţean a oprit autoturismul pe marginea drumului pentru a-şi face nevoile, dar a căzut în râpă
Un bărbat ce mergea de la Reşiţa spre Anina a avut parte de o întâmplare mai puţin plăcută şi destul de ciudată. Omul a oprit maşina şi a tras pe dreapta, ieşind pentru a-şi face nevoile. Pentru că era noapte, se pare că acesta a alunecat şi a căzut în prăpastie.
Pentru că nu era singur în autoturism, prietenii, extrem de speriaţi, au sunat la 112, cerând ajutor. Din fericire, foarte repede au ajuns la faţa locului poliţiştii de la Caraşova, care l-au scos pe bărbat din prăpastie, chiar când au ajuns pompierii şi ambulanţa. „Am fost solicitaţi pentru salvarea unei persoane care a căzut într-o râpă. N-a fost nevoie de intervenţia noastră, pentru că persoana a fost scoasă de către poliţişti, până să ajungem noi la faţa locului”, ne-a declarat Sergentul major Florin Moise, de la ISU CS.
Bărbatul s-a ales doar cu o sperietură zdravănă, nefiind rănit şi fără să necesite transportarea la spital, dar cu siguranţă rămânând cu o poveste pe care n-o va uita toată viaţa.
Agentul principal Dan Popescu, cel care l-a scos pe bărbat din prăpastie, povesteşte cum s-a întâmplat: „Un bărbat de aproximativ 50 de ani a oprit pe marginea DN 58 Reşiţa – Anina, în apropierea localităţii Caraşova, pentru a-şi satisface nevoile fiziologice şi s-a dezechilibrat, căzând la marginea unei prăpăstii, la o diferenţă de nivel de 3 metri. Am reuşit scoaterea lui din râpă şi nu prezenta vătămări corporale, fapt pentru care şi-a continuat călătoria spre domiciliu. Noi am ajuns primii şi împreună cu cei doi colegi ai mei, am reuşit să-l scoatem din râpă”.

Comentarii

comentarii