Acasă Actualitate A fost adusă noua centrală de tratare a aerului care va funcționa...

A fost adusă noua centrală de tratare a aerului care va funcționa la Clinica de Balenologie

DISTRIBUIȚI

Noua centrală de tratare a aerului care va funcționa la Clinica de Balneologie Timișoara a fost adusă pe șantierul complexului care funcționează în subordinea Spitalului Clinic Municipal Timișoara în. Aici este în lucru o clădire nouă, iar cea care este deja acolo este reabilitată în acest moment.

Constructorul a finalizat finisajele exterioare în proporție de 90%, a terminat lucrările de montare a hidranților și este aproape gata cu instalațiile interioare. Urmează să efectueze probele pentru instalații, să monteze tavanul fals și pardoseala și să instaleze centrala de tratare a aerului pe acoperișul clădirii reabilitate.

„Suntem pregătiți ca, după aprobarea bugetului pe 2024, să lansăm achizițiile pentru dotări atât aici, la Balneologie, cât și la Clinica de ORL. Am gândit procedurile în așa fel încât, atunci când sunt gata clădirile, să fie livrate și echipamentele noi. Pe aceste investiții încercăm să mai atragem fonduri europene în noul program de finanțare, tocmai pentru ca să acoperim cheltuielile pentru echipamente. Investiția la Balneologie e trei sferturi gata și dacă lucrurile merg conform așteptărilor, primii pacienți timișoreni ar beneficia de tratamente moderne din această toamnă”, a anunțat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, după ce a vizitat șantierul clinicii.

Având în vedere nivelul ridicat de umiditate care rezultă în urma tratamentelor oferite, Clinica de Balneologie include în dotare o centrală de tratare a aerului. Aceasta va recircula aerul din cele două clădiri, va păstra un nivel de umiditate redus în special în zona bazinului și a băilor galvanice și va purifica și steriliza aerul. La intrarea/ieșirea din clinică vor exista perdele de aer pentru a menține temperatura interioară la un nivel confortabil de 20°C-24°C.

Comentarii

comentarii