Acasă Actualitate A fost deschisă publicului “Casa Ceaiului” din “Satul Regal” de la Săvârșin

A fost deschisă publicului “Casa Ceaiului” din “Satul Regal” de la Săvârșin

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 29 aprilie, în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei, Margareta, și a ASR Principelui Radu, a fost deschisă la public “Casa Ceaiului”, aflată în “Satul Regal”, la intrarea pe domeniu regal de la Săvârșin.

La eveniment au fost prezenți reprezentanții instituțiilor și companiilor care au colaborat cu Fundația Colecția Regală pentru a duce la bun sfârșit acest proiect important pentru restaurarea patrimoniului construit și pentru a oferi vizitatorilor Domeniului Regal Săvârșin un plus de ospitalitate și autenticitate. Au fost prezente autorități locale și personalități din societatea civilă din Timiș, Timișoara, Arad, Bihor, Hunedoara, Cluj și Mureș. Au fost, de asemenea, prezenți reprezentanți ai Armatei României, ai Bisericii Ortodoxe Române și ai Jandarmeriei Române, trei instituții puternic legate de Coroana Română, atât istoric, cât și prin ample proiecte ale prezentului și viitorului societății românești

Casa Ceaiului este cea mai mare clădire din Satul Regal (300 de metri pătrați) și a fost ridicată în secolul al XIX-lea. Lucrările de restaurare au început la 5 iulie 2021 și s-au încheiat la 1 mai 2022, când clădirea a fost inaugurată de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de Alteța Sa Regală Principele Radu.

Casa Ceaiului a fost creată pentru a întregi ospitalitatea oferită vizitatorilor domeniului. Ei vor putea servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări și prăjituri. Sala Ceaiului va fi, totodată, un spațiu cultural și educațional, găzduind expoziții, lecții deschise, reuniuni și evenimente publice.

Proiectul de restaurare a fost condus de arhitectul Tudor Emilian Cordoș, de la Alba Iulia, și susținut de Fundația Colecția Regală, căreia Majestatea Sa Custodele Coroanei i-a încredințat spre folosire clădirea. O parte a clădirii este consacrată unei ample bucătării pentru ceainărie și unor spații pentru personal.

Lucrările de restaurare au fost realizate de o companie locală de meșteri constructori, cu sediul în satul Ilteu, din vecinătatea Săvârșinului, conduși de maistrul Cătălin Dascălu. Toate materialele originale care au putut fi recuperate au fost refolosite: bârne vechi de stejar, țigle manufacturate în Imperiul Austro-Ungar, podele de ceramică și de piatră, cărămizi.

În a doua jumătate a anului 2022, a fost creat un parteneriat între Fundația Colecția Regală și Vechiul Cazinou Arad. Acesta constă în dotarea, deschiderea la public, administrarea și operarea zi de zi a Casei Ceaiului, pentru a întregi ospitalitatea oferită vizitatorilor ce vor trece pragul domeniului în lunile de primăvară, vară și toamnă.

Decorațiunea interioară a Casei Ceaiului a fost creată de Alexandra Avram, iar realizarea ei s-a încheiat la mijlocul lunii aprilie 2023. Odată cu deschiderea la public a Satului Regal și a parcul în ziua de 29 aprilie, Casa Ceaiului va sta la dispoziția publicului în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Din punctul de vedere al turismului în zonă, funcționarea Casei Ceaiului este importantă. Toată lumea care trece pragul domeniului va dori să aibă o gustare, o prăjitură, o cafea sau un ceai. Mai mult decât atât, gustările oferite în ceainărie vor fi produse de laboratoare și brutării locale și toate vor respecta rețetei tradiționale și vor folosi ingrediente bio.

Comentarii

comentarii