Acasă Actualitate A fost prezentat programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Când...

A fost prezentat programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Când are loc deschiderea?

DISTRIBUIȚI

Luni, 12 decembrie, la Cinema Victoria, cele mai importante voci din proiectul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii au prezentat programul cultural al proiectului. Deschiderea oficială va avea loc la mijlocul lui februarie, între 17 și 19 februarie, dar există câteva evenimente programate și anterior acesteia. Altele încă nici nu au fost încă selectate, urmând ca Centrul de Proiecte să organizeze cât de curând ultimele apeluri de finanțare dedicate Capitalei Europene a Culturii.

Invitați să vorbească în deschidere au fost primarul Dominic Fritz, Dan Diaconu – consilier pe proiectul de Capitală Europeană a Culturii la Consiliul Județean Timiș, Ramona Laczko-David – coordonator al proiectului TM 2023 la Centrul de Proiecte, Andras Demeter – secretar de stat la Ministerul Culturii, Ovidiu Megan – directorul Asociației TM2023. Moderatorul a fost Vlad Tăușance, la rândul său curator al Centrului de Proiecte.

Primul căruia i-a fost dat cuvântul a fost primarul Dominic Fritz. Printre altele, după o introducere în care a ținut să menționeze că instituțiile partenere au avut unele dispute, dar că le-au depășit, Fritz a mai declarat: „Ce se va întâmpla concret anul viitor? Vom avea în medie peste 30 de evenimente pe săptămână, după marele nostru eveniment de deschidere. Asta însemnă că în fiecare zi se vor întâmpla în mai multe locuri din oraș lucruri, de la teatru, la muzică, la dans, la spectacol, la poezie. Mă bucur enorm de mult că aceste evenimente vor acoperi tot orașul. Din start, Capitala Culturală a fost gândit ca o capitală care se întâmplă peste tot în comunitate. (…) Toate cartierele vor trăi acest an. Bineînțeles că Capitala Europeană nu este doar pentru a arăta cultura timișoreană și istoria timișoreană, ci mai ales pentru a ne deschide către Europa. Este o mândrie foarte mare că vom avea în acest program parteneri din Europa și lumea întreagă. În total, o să primim peste 2.500 de artiști. Și timișoreni, și români, dar mai ales din toată Europa. O să avem 12 festivaluri de muzică, de la baroc la roc, o să avem încă 15 festivaluri tematice, din care cinci festivaluri internaționale de teatru. Astea sunt doar câteva din lucrurile pe care oamenii vor putea să le descopere peste tot în Timișoara, în spații publice, în școli, în librării, în piețe și în parcuri. Avem un program divers și convingător. Suntem foarte mândri că am reușit să facem un program care să ofere ceva pentru toată lumea, dar care se bazează pe un fir roșu, pe niște valori de bază pe care vrem să le transmitem: de diversitate, de inovare și de curaj. Și de această idee că fiecare dintre noi are o lumină pe care poate să o dea mai departe”.

În continuare, în aceeași notă cu primarul, și fiecare dintre vorbitori s-a arătat mulțumit de munca depusă de instituția pe care o reprezintă, dar și de parteneriatul interinstituțional. Distinct, Diaconu a spus că CJT s-a axat pe excelență și că așteaptă ca Timișoara să fie punctul din care creșterea pe plan social și economic să plece și să ajungă în toată regiunea. Andras Demeter a adăugat că așteaptă ca Timișoara să arate de ce a luat fața în concursul pe dosare Iașiului sau Clujului. Ovidiu Megan a considerat că e mai bine să îl lase să vorbească pe Sergiu Mircea, reprezentantul Băncii Transilvania, cea cu care tocmai a fost semnat un contract de parteneriat de un milion de euro. Pe scurt, acesta a explicat că mediul de afaceri consideră proiectul a fi unul de importanță națională. În finalul primei părți a prezentării, Ramona Laczko-David a ales să amintească de apelurile deschise de Centrul de Proiecte și de importanța operatorilor culturali, cei care de fapt vor organiza evenimentele din cadrul proiectului.

După o pauză, în a doua parte a evenimentului de luni, au fost invitați pe scenă curatorii Centrului de Proiecte, cei care au avut un important cuvânt de spus în alegerea proiectelor. Cosmina Goagea a vorbit despre „Locuri”. Corina Oprea a lipsit, fiind bolnavă, astfel că despre „Oameni” a vorbit prezentatorul Vlad Tăușance. Brândușa Tudor, la rândul său, a abordat „Conexiunile”. Nu mai redăm toate explicațiile, ci doar cuvintele cheie alese pentru cele trei domenii –  „sustenabilitate”, „solidaritate”, respectiv „scalare” – și lista de evenimente aferentă fiecăruia:

Despre evenimentul de deschidere a vorbit Codruța Vulcu. Pe scurt, spectacolele care se vor desfășura între 17 și 19 februarie vor începe în Piața Unirii, vor fi abordate stiluri diverse, cu artiști timișoreni, români, dar și străini. Acestora, însă, li se adaugă și expozițiile sau conferințele desfășurate în paralel.

Comentarii

comentarii