Acasă Actualitate A fost semnat contractul pentru reabilitarea energetică a Liceului Atanasiu Timișoara, cu...

A fost semnat contractul pentru reabilitarea energetică a Liceului Atanasiu Timișoara, cu 6,4 milioane de lei, în urma unui proiect depus de CJ Timiș

DISTRIBUIȚI

De curând a fost semnat contractul prin care Liceul Gheorghe Atanasiu din Timișoara va beneficia de 6,4 milioane de lei, bani din PNRR, pentru renovarea energetică a corpurilor C4 și C5. Proiectul „Renovare energetică moderată corpuri clădiri Liceul Tehnologic Special Gheorghe Atanasiu” a fost depus de Consiliul Județean Timiș.

 Conform rapoartelor de audit energetic, pachetul de soluții propus cuprinde măsuri de reabilitare termică a anvelopei, de reabilitare și modernizare a sistemelor de instalații din clădire, inclusiv cu sisteme alternative de producere a energiei termice și electrice, din surse regenerabile. Se va efectua, printre altele, termoizolarea pereților exteriori, a planșeului și a plăcii peste sol, tâmplăria va fi schimbată integral, va fi modernizată instalația de încălzire, de apă caldă menajeră, ventilație/climatizare și de iluminat artificial. În plus, vor fi montate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice utilizate pentru iluminat și panouri solare termice pentru producerea apei calde.

Comentarii

comentarii