Acasă Actualitate A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin cadrelor medicale de...

A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin cadrelor medicale de la Spitalul Victor Babeș Timișoara

DISTRIBUIȚI

Luni 4 octombrie, a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin (booster) cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara

Astfel,  timp de 5 zile, medicii, asistentele, dar și infirmierele și toți cei care lucrează în zona administrativă a Spitalului Dr. Victor Babeș Timișoara se pot imuniza cu doza a treia de ser Pfizer. Lor li se vor alătura, de mâine, angajații Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara. În fiecare zi, timp de 3 ore, asistenții medicali din secțiile de Terapie Intensivă și Pneumologie își vor imuniza colegii.

Luni 4 octombrie, în prima zi, au fost vaccinate peste 50 de cadre medicale.

“L-am făcut ca să mă protejez. Statisticile arată că, după 6 luni, atât după boală, cât și după vaccin, protecția scade foarte mult. Și, atunci, având în vedere contextul pandemiei, al acestui al 4-lea val, în care contagiozitatea este foarte mare și numărul de cazuri uriaș, există riscul să ne îmbolnăvim. Pentru a crește această protecție, am ales să îmi fac a treia doză”, spune dr. Virgil Musta, șef Secție Boli Infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

“M-am vaccinat cu a treia doză. Consider că este foarte important să facem cu toți asta. Noi observam zi de zi, fiind expuși virusului, prin profilul specialității noastre, că vaccinul chiar este eficient. Ne-am și testat, am și venit în contact cu pacienți și cu colegi și eu, cel puțin, nu m-am infectat”, spune Daniel Gipă medic rezident ATI.

În campania de imunizare care a început în decembrie 2020, peste 95 la sută dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara s-au vaccinat.

Comentarii

comentarii