Acasă Actualitate A început cel mai mare târg apicol din Timiș, la 7 km...

A început cel mai mare târg apicol din Timiș, la 7 km de Timișoara

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă 9 martie, a început cel mai mare târg apicol din Timiș, la Ghiroda, la 7 km de Timișoara. La manifestare participă, timp de două zile, peste 80 de expozanți, atât din România, cât și din țările vecine: Serbia, Ungaria și Croația.

Vizitatorii pot găsi aici utilaje specifice precum: centrifugi, prese pentru foițe, topitoare solare de ceară și multe altele. Nu lipsesc nici produsele apicole precum: miere, polen, săpun, propolis. În cele două zile de târg au loc conferințe despre tehnici de apicultură și apiterapie, susținute de: Dragoljub Matić, doctor biochimist, Mateescu Cristina și alți profesioniști.

Nici cei mici nu au fost uitați, așa că ei vor avea parte de jocuri, pictură pe stupi, pictură pe față, dar și un stand unde vor învăța produsele stupului. Tot în cadrul târgului vor exista și momente artistice având invitate ansamblurile din Giarmata Vii și Ghiroda, dar și copiii de la Palatul Copiilor.

Deschiderea târgului a avut loc în data de 9 martie, la ora 10:00, în curtea Căminului Cultural de la Ghiroda. Evenimentul este organizat de Primăria Ghiroda, Apis Banatica, în colaborare cu USAMVB Timișoara.

Comentarii

comentarii