Acasă Economic A început demolarea fostei fabrici Spumotim. Pe terenul rămas va construi Dedeman...

A început demolarea fostei fabrici Spumotim. Pe terenul rămas va construi Dedeman – foto

DISTRIBUIȚI

Bătălie mare pe fostele platforme industriale de pe Calea Stan Vidrighin (Buziașului), construite în perioada comunismului, care, rând pe rând, și-au încetat activitatea. A venit rândul fostei fabrici Spumotim să fie demolată. Deși inițial s-a vorbit despre cumpărarea terenului de către Prime Kapital, pentru a dezvolta un proiect imobiliar, această tranzacție nu s-a realizat, iar surse ale Ziua de Vest au dezvăluit că viitorii proprietari sunt cei de la grupul Dedeman, aflați de mult în căutarea unui loc pentru construcția unui nou magazin în Timișoara. Se pare că aceștia au renunțat la proiectul de a construi lângă IKEA și au căutat un teren pe Calea Buziașului, mai ales că la ieșirea din oraș, spre Moșnița Nouă, se ridică acum și noul magazin Hornbach, care ar urma să fie deschis în 2026.

Deocamdată, cei de la Constructim au la dispoziție, conform autorizației de construire, 24 de luni pentru a desființa construcțiile fabricii: din 5 noiembrie 2024 până în 5 noiembrie 2026.

Spumotim a fost înființată în 1971 și a fost prima fabrică din România care a produs spumă poliuretanică. În 1994, a fost privatizată prin metoda MEBO. O parte din activitatea fabricii fusese cedată americanilor de la Johnson Controls, care au produs aici spume poliuretanice pentru industria auto. Activitatea acesteia fusese închisă cu mulți ani în urmă, iar o parte dintre spațiile de la Spumotim erau închiriate pentru diferite afaceri.

Comentarii

comentarii